Nimeni nu ştie câţi secretari de stat sunt în Guvern a declarat vicepremierul Liviu Dragnea, la finalul şedinţei de Guvern de astăzi. Acesta a mai anunţat că Guvernul a adoptat ordonanţa privind reducerea numărului de posturi de la cabinetele demnitarilor. Potrivit ordonanţei, doar la cabinetul primului-ministru nu au fost operate modificări în privinţa numărului de posturi, fiind alocate 18.
''La viceprim-ministru cu portofoliu, miniştri de stat am scăzut de la 15 la 12 posturi. La viceprim-miniştri fără portofoliu - de la 13 la 8 posturi. Şi la miniştri delegaţi, secretarul general al Guvernului, şeful Cancelariei primului-ministru s-a operat o reducere de la 13 la 8 posturi. La secretari de stat, secretar general adjunct al Guvernului, asimilaţi ai acestora din cadrul ministerelor, Secretariatului General al Guvernului şi Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul rămân 4 posturi (cu un post mai puţin decât până la adoptarea ordonanţei amintite - n.r.), iar la conducătorii de organ de specialitate al administraţiei publice centrale cu rang de secretar de stat - 3 posturi (mai puţin cu un post -n.r.)'', a afirmat Dragnea.
În cadrul şedinţei de guvern de astăzi, Executivul a adoptat hotărâri pentru reorganizarea mai multor ministere. În plus, premierul Victor Ponta a cerut tuturor miniştrilo ca până la 30 martie să se realizeze o analiză serioasă şi să se vină cu propuneri de reorganizare, în sensul reducerii numărului de angajaţi.
"Astăzi au fost adoptate hotărâri pentru reorganizarea următoarelor ministere: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Muncii, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Tineretului şi Sportului, Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Autoritatea Naţională pentru Turism. (...) În ceea ce priveşte reorganizarea ministerelor şi a celorlalte structuri din administraţia