Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primul cules la salcâm, sub aşteptări pentru crescătorii de albine

Publicat in Gazeta Noua, joi 16 mai 2013 ·

Apicultorii care şi-au dus familiile de albine la cules în zonele din sudul judeţului, pentru salcâm 1, au înregistrat o recoltă mai slabă decât îşi făcuseră planul.

Apicultori cu state vechi sau care au descoperit de curând potenţialul financiar al exploatării familiilor de albine au avut, în această primăvară, un prim cules, la rapiţă şi mierea de salcâm, sub aşteptări.

„Anul se arată nu prea bun în zona noastră. Rapiţa a fost compromisă din cauza secetei din toamnă. Marea majoritate a apicultorilor sunt dezamăgiţi, pentru că aşteptau recolta de la rapiţă şi, de obicei, se făcea. În plus a coincis şi cu salcâm 1 (în judeţ sunt cunoscute trei, chiar patru, perioade de cules la salcâm - n.r.). La salcâm, din cauza temperaturilor ridicate, n-a fost decât două-trei zile secreţie de nectar. Timpul a fost foarte - foarte scurt, dar mierea foarte bună, pentru cei care au prins perioada. Dacă o zi ai lipsit, în producţie se vede”, a declarat directorul Apicola Olt, Alexandra Ivan.

Recolta a fost, în medie, de 5-6 kilograme de la o familie de albine. Producătorii au ocazia să-şi vândă mierea la Apicola cu 15,5 lei/kg, însă consumatorul final ajunge să plătească între 24 şi 35 lei/kg. Deşi diferenţa este considerabilă, cei doi mari procesatori de pe piaţă către care se livrează, Complexul Apicol „Veceslav Harnaj” şi Institutul de Cercetare şi Producţie pentru Apicultură, au cheltuieli semnificative, spune directorul Apicola. E vorba de probele prelevate pentru analize de laborator costisitoare (pentru depistarea prezenţei antibioticelor etc.), de operaţiunile de filtrare, ambalare, etichetare, însă produsul finit este mierea medaliată la saloanele de profil. Membrii Asociaţiei Crescătorilor de Albine Olt, care au depăşit 500 în acest an, vând şi către alţi achizitori, uneori la preţuri mai bune, se mai plâng uneori că nu-şi încasează banii la tim

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Casei Albe, după ce Donald Trump a fost găsit vinovat pentru toate cele 34 de capete de acuzare în procesul de la New York

Ziare.com acum 57 minute
Juraţii din procesul de la New York al lui Donald Trump au ajuns la concluzia că fostul preşedinte este vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către vedeta porno Stormy Daniels, făcută cu puţin timp înainte

Cutremur în zona Vrancea. Ce magnitudine a avut

Mediafax acum 45 minute
Un cutremur s-a produs vineri dimineaţă în zona Vrancea. A fost vorba despre un cutremur de adâncime. Nu au fost anunţate victime sau pagube.

Google: PIB-ul României ar putea crește cu până la 16 mld. de euro în următorii 10 ani dacă este adoptată Inteligența Artificială

Wall-Street.ro acum 25 minute
Google face publice rezultatele unui studiu asupra impactului inteligenței artificiale generative în România, realizat de Implement Consulting Group. Dacă România adoptă pe plan extins inteligența artificială generativă, PIB-ul ar putea crește cu 14

METEO. Încep căldurile: temperaturi peste cele obișnuite în toată luna iunie

HotNews acum o ora
​Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă la nivelul întregii ţări, îndeosebi în regiunile sudice şi estice. Statie meteoFoto: Sichim Sergiu-doru, Dreamstime.com Regimul pluviometric va fi

Un raid aerian israelian asupra Rafah a ucis 12 palestinieni, potrivit medicilor din Gaza

News.ro acum 2 ore
Forţele israeliene au ucis cel puţin 12 palestinieni într-un raid aerian în zori asupra oraşului Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, iar luptele au continuat în alte câteva zone din enclava de coastă, au declarat medicii din Gaza, potrivit Reuters. Israelu

Premieră în România: Copil operat pe creier în semiîntuneric de o tumoră gigant

Ziare.com acum 27 minute
O echipă medicală a Spitalului Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iaşi a efectuat o operaţie revoluţionară, în semiîntuneric, pentru a salva viaţa unui băiat în vârstă de 12 ani, din Tulcea, care avea o tumoră cerebrală de peste 10 centimetr

Vremea în România până în luna iulie. Se anunţă temperaturi ridicate şi ploi rare

Mediafax acum o ora
Iunie aduce temperaturi ridicate şi ploi rare în România. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni.

Lovitură pentru Ucraina, înainte de conferința de pace din Elveția. De ce refuză China să participe la eveniment

Ziare.com acum 12 minute
China a confirmat că nu va participa la conferinţa de pace privind Ucraina care va fi găzduită de Elveţia luna viitoare şi la care Rusia nu a fost invitată, au declarat pentru Reuters patru surse care au informaţii directe despre acest subiect, ceea

Kim Jong Un a supervizat testul unui sistem lansator multiplu de rachete. „O ocazie de a demonstra clar consecinţele cu care se vor confrunta rivalii noştri”

Ziare.com acum 2 ore
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a supervizat tirurile test ale unui sistem lansator multiplu de rachete. Imaginile îl arată pe Kim Jong Un, îmbrăcat într-o jachetă de piele maro şi flancat de generalii săi, zâmbind în faţa a ceea ce pare a fi lansa

Piloţii de bombardiere ruseşti fac exerciţii cu omologii din Belarus / Antrenamentul vizează ”utilizarea practică a armelor de aviaţie împotriva unor ţinte specificate”

News.ro acum o ora
Echipajele principalelor avioane de vânătoare-bombardament ale Rusiei efectuează exerciţii aeriene cu omologii lor din Belarus, transmite Reuters. Exerciţiile din 27-31 mai implică echipaje ale avioanelor de luptă multirol Su-30SM ale Rusiei, ale bo

Vremea

București
acum

22°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/32°
lun.

21°/33°
Iasi
acum

22°
vin.

12°/28°
sâm.

16°/30°
dum.

17°/30°
lun.

17°/30°
Constanta
acum

21°
vin.

16°/22°
sâm.

18°/23°
dum.

19°/25°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/25°
lun.

15°/21°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/28°
dum.

15°/27°
lun.

17°/27°