Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un cadou de dincolo, din lumea cealaltă

Publicat in Adevarul, duminică 11 august 2013 ·

Numele lui era Mr. W. Un om ambiţios, personalitate tip A. Competitiv, serios, muncitor. Avea businessul lui, parcă ceva în construcţii, şi era extrem de implicat. Viaţa i-a fost intensă şi plină de griji de tot felul. În acelaşi timp Mr. W. era un pedant, îi plăcea să arate bine, avea grijă să fie întotdeauna ras impecabil şi cu părul tuns la perfecţie. Se uita în oglindă. Era un om destul de strâns la pungă, planificat, serios, şi cam plictisitor. Mr. W. era pentru el însuşi „necesar şi suficient”, vorba profesoarei mele de matematică. Pe soţie o trata cam cu indiferenţă, ca pe un accesoriu obligatoriu, dar nu indispensabil. Apoi într-o bună zi a fost diagnosticat cu o formă foarte rară şi agresivă de cancer al ganglionilor limfatici (un limfom foarte agresiv). Atunci totul s-a schimbat brusc. Viaţa, businessul, problemele, toate au primit alte dimensiuni. Toate grijile de zi cu zi s-au estompat. Din cauza că ganglionii cu limfom au crescut foarte repede, şi-a schimbat şi aspectul fizic. Într-un timp relativ scurt Mr. W. a devenit alt om. Nici nu îi mai venea să se uite în oglindă pentru că reflexia era o imagine distorsionată a fostului Mr. W. Întâi şi-a pus problema foarte logic-să vedem ce putem face cu acest cancer. A mers în consultaţie la primul oncolog, un medic mai în vârstă. A mers singur, că doar nu îi trebuia bătaie de cap, se putea şi fără soţie, accesoriul de care se putea lipsi. Ganglionii îi crescuseră foarte repede la nişte dimensiuni impresionante. Şi cei din jurul gâtului şi din jurul urechilor, ceea ce i-a schimbat aspectul, dar mai ales cei din zonele inghinale, care au atins dimensiunile unor mingi de tenis. Oncologul iniţial, după ce a analizat diagnosticul, testele de laborator şi testele de imagistică, i-a dat o veste foarte proastă: nu poate să facă prea mult pentru Mr. W. pentru că limfomul a crescut foarte mult în abdomen şi a cauzat in

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 2 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum o ora
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Firea, despre scenariul unei înţelegeri ca Cristian Popescu Piedone să nu îşi retragă candidatura: Dacă există, eu nu ştiu de ea. Nu cred că există o astfel de înţelegere

News.ro acum o ora
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat referitor la un posibil scenariu al unei înţelegeri în care Cristian Popescu Piedone să nu renunţe la candidatura sa la PMB, că în cazul în care există o astfel de înţelegere între Marcel

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 4 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Gabriela Firea, după ce ultimul sondaj o dă pe locul 3: Bucureştenii au suferit anumite confuzii

HotNews acum o ora
Gabriela Firea a declarat joi că este convinsă că bucureștenii au suferit anumite confuzii, după ce ea a devenit un candidat de ultim moment la Primăria Capitalei, în contextul în care social-democraţii şi liberalii au decis iniţial să susţină candi

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 4 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 3 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Uniunea Europeană anunţă un ajutor de 1 miliard de euro pentru Liban în încercarea de a reduce fluxul de migranţi

Mediafax acum o ora
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat joi un ajutor financiar de 1 miliard de euro pentru Liban. Uniunea Europeană speră că pachetul de ajutor va contribui la oprirea fluxului de migranţi către Europa.

Două persoane au murit, după ce mașina în care se aflau a lovit un stâlp, apoi s-a răsturnat. Tragedia a avut loc pe un drum din Argeș

Ziare.com acum 2 ore
Două persoane au murit şi alte două au fost rănite după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers pe un drum din judeţul Argeş, iar maşina s-a răsturnat. Accidentul a avut loc în comuna Căldăraru, unde un autoturism a l

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum 3 ore
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°