O ţară se defineşte în primul rând prin felul în care îşi apără cetăţenii. Aşa face America, dar şi alte state occidentale. Sunt mari şi puternice, veţi spune. Da, indiscutabil, dincolo de „valori şi principii", o maşinărie formidabilă, alcătuită din diplomaţi, jurişti, organizaţii de lobby, mass-media şi, la nevoie, şi din trupe de comando bine antrenate, este mobilizată pentru salvarea unui om.

Dar niciun fel de arsenal militar sau capacitate economică nu te vor ajuta, dacă nu există coeziune naţională şi responsabilitatea conducătorilor în faţa celor care i-au ales.

Ilie Cazac, un tânăr funcţionar din Tighina, a fost condamnat la 14 ani de puşcărie de separatiştii lui Smirnov, într-un proces tipic stalinist. Exact ca şi în cazul jurnalistului Ernest Vardanean, condamnat acum două luni la 15 ani, lui Cazac i s-au adus nişte acuzaţii absurde de spionaj în favoarea Chişinăului.

A fost terorizat psihic şi băgat în carceră pentru a-şi recunoaşte „vina". Faptul că judecătorii lui Ilie Cazac sunt nişte „aşa-zişi judecători" dintr-o „aşa-zisă republică transnistreană" nu reduce proporţiile dramei, dimpotrivă, o amplifică.

Pentru că dezleagă mâinile separatiştilor, îi face invulnerabili la orice presiuni internaţionale, atâta timp cât Rusia îşi poate impune voinţa în această parte de lume.

Dar nu vreau să invoc aici scheme geopolitice, vreau să discut o idee simplă şi terifiantă în evidenţa ei: Republica Moldova este incapabilă să-şi apere cetăţenii.

Asta înseamnă că, în principiu, orice basarabean care a avut imprudenţa să intre pe teritoriul transnistrean poate nimeri în situaţia lui Vardanean şi Cazac, fără ca autorităţile de la Chişinău să fie în stare să-l salveze.

Mai mult, nimeni nu ne garantează că agenţi transnistreni nu răpesc oameni şi în partea dreaptă a Nistrului. La est frontiera e vraişte, pentru că noi jucăm opereta