Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Derby-ul local, al orgoliilor, dar şi al barajului

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 27 mai 2006 ·

La începutul actualei ediţii de campionat al diviziei secunde, formaţia stegarilor venea din primul eşalon, pe când cea a pădurarilor, din cea de-a treia divizie. Galben – negri porneau, alături de ceilalţi galben negri din Piatra Neamţ, cu prima şansă la promovare, iar echipa „verzilor”, cu un obiectiv realist, la timpul respectiv, al ocupării unui loc şi în sezonul viitor în divizia B. Pe parcursul campionatului însă, forestierii au depăşit toate aşteptările şi cu o comportare deosebită, au constituit marea surpriză, pentru multă lume deosebit de plăcută, a primei serii – est a diviziei secunde. Diametral opus s-a comportat în turul campionatului, echipa de pe „Silviu Ploieşteanu”, care a avut de recuperat diferenţa pierdută. S-a ajuns ca la penultima etapă, derby-ul locului secund, cel al barajului, să se dispute între cele două formaţii braşovene. Va fi un derby al orgoliilor, dar în acelaşi timp, un derby care va stabili ocupata locului 2. Stegarii au nevoie de o victorie, pe când pădurarilor le este suficient şi un rezultat de egalitate, fiind la adăpostul victoriei din turul campionatului.

Ambele echipe au un final de campionat bun, în ultimele cinci meciuri, fiecare a înregistrat câte patru victorii şi o înfrângere şi un număr record de goluri. Fiecare a înregistrat o înfrângere nemeritată, „stegarii” la Târgovişte, pe final de meci, după ce au condus, pădurarii la Suceava, după ce au fost la cârma jocului. Într-un clasament al returului, cele două echipe se află pe primele locuri, stegarii cu 29 de puncte şi Forexul cu 27, devansându-le pe Ceahlăul (25 pt.), Cetate şi Precizia (cu 24 pt.), Gloria şi FC Botoşani cu 23 pt., adică formaţiile din topul clasamentului.

Stegarii, după meciul de miercuri, au avut unele probleme cu Hidişan, Karamian, Prodan, Sătmar şi Dumitru, dar Cornel Ţălnar este convins că până la ora meciului vor fi rezolvate, în aş

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 4 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Tribunalul Vaslui menține măsura arestului la domiciliu în cazul lui Dumitru Buzatu

Ziare.com acum o ora
Tribunalul Vaslui a menţinut, vineri, 10 mai, măsura arestului la domiciliu în cazul preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită, măsura nefiind una definitivă. Buzatu a fost prins în flagrant de p

Rusia a lansat o ofensivă terestră în regiunea Harkov

Adevarul acum o ora
 Rusia a lansat vineri o ofensivă terestră în regiunea Harkov (nord-est) şi a încercat "să străpungă liniile de apărare" ucrainene, a anunţat Ministerul Apărării ucrainean, afirmând că luptele continuă în acest sector, relatează AFP, preluată de Age

Formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme, extirpată de medicii de la Spitalul Judeean Arad, de la o pacientă de 50 de ani

News.ro acum o ora
O echipă medicală de la Spitalul Judeţean Arad a extirpat de la o pacientă de 50 de ani o formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme. Intervenţia a durat peste 3 ore.

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 3 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum o ora
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Legea pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale a fost promulgată

Mediafax acum o ora
Legea prin care evazioniştii sunt scăpaţi de răspundere penală dacă achită prejudiciul de sub 1 milion de euro a fost promulgată. Judecătorii CCR au respins sesizarea partidelor de opoziţie.

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de supă retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 35 minute
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Vremea

București
acum

21°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°