Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iranul a prezentat un avion fără pilot "indigen" capabil să acopere cea mai mare parte a regiunii Orientului Mijlociu

Publicat in Gandul, miercuri 26 septembrie 2012 ·

Iranul a prezentat un nou tip de avion fără pilot "indigen", capabil să acopere cea mai mare parte a regiunii Orientului Mijlociu, anunţă presa oficială, relatează BBC News Online.

Avionul - Shahed (Martor) 129 - are o rază de acţiune de 2.000 de kilometri şi poate fi echipat cu bombe şi rachete, potrivit Gardienilor Revoluţiei, armata de elită a regimului. Shahed-129 ar fi capabil să efectueze misiuni de recunoaştere şi de luptă.

Autorităţile iraniene au prezentat anul trecut un avion american fără pilot pe care au anunţat că l-au adus la sol prin intermediul controlului electronic. Statele Unite au insistat că Iranul nu a doborât acest avion fără pilot, de tip RQ-170 Sentinel, şi nici nu a utilizat tehnologie în cadrul războiului cibernetic pentru a prelua controlul asupra acestuia. Americanii au dat vina pe o defecţiune.

Ulterior, Amir Ali Hajizadeh, şeful programului iranian aerospaţial, a anunţat că programul încearcă să construiască o copie a avionului american fără pilot capturat. Nu este clar dacă avionul iranian fără pilot Shahed-129 prezintă vreo asemănare cu avionul american fără pilot RQ-170 Sentinel.

Dezvăluirea avionului iranian are loc în urma unui exerciţiu naval major în Golf al Statelor Unite şi aliaţilor săi. Aproximativ 30 de ţări au participat la aceste manevre menite să testeze capacitatea comunităţii internaţionale de a face faţă minelor de care s-ar putea lovi nave în Golf şi Strâmtoarea Ormuz, tranzitată de o cincime dintre transporturile mondiale de petrol. Exerciţiile au avut loc în contextul unor tensiuni puternice între Occident şi Iran cu privire la programul nuclear iranian controversat.

Iranul insistă că programul său nuclear are scopuri exclusiv paşnice.

Iranul a prezentat un nou tip de avion fără pilot "indigen", capabil să acopere cea mai mare parte a regiunii Orientului Mijlociu, anunţă pre

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 4 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 3 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 6 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 6 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

„Litoralul pentru toţi” începe în 31 mai, cu tarife de 35 de lei pe noapte

Mediafax acum 3 ore
Potrivit FPTR, preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon pentru că an de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program. Până acum, peste 65 de unităţi de cazare di

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum 3 ore
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 8 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 6 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 8 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/26°
Constanta
acum

12°
lun.

12°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

13°/22°
Timisoara
acum

18°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°