Noua adulti si o fetita isi duc zilele intr-un beci din Tirgu Cucu Cititi un reportaj dur despre viata a noua tineri care nu cunosc afectiunea si nici nu au fost invatati sa se descurce in viata. Sapte din ei sint „reprezentantii“ aceluiasi sistem de protectie sociala: centrele de plasament. Noua suflete risipite intre peretii reci ai unui beci traiesc asa cum i-a invatat viata: luind fiecare zi, fiecare greutate si fiecare lovitura in piept. Se trezesc dimineata intr-o incapere in care doar o soba mica da caldura, intunecoasa, rece, cu peretii cimentuiti, dar sint fericiti. Au un acoperis deasupra capului. Trei femei de 23-24 de ani, trei barbati si o fetita de doar citeva luni, locuiesc ascunsi de ochii lumii undeva in spatele blocurilor din Tirgu Cucu. Intr-o gaura din zid locuieste si Danut Gavril, caruia „vecinii" de ghereta ii spun Doroftei. La doi pasi de adapostul celor sapte, pe care ei il numesc, cu multa stima, „casa", este o alta cladire, cu geamuri sparte, trasformata in camin de Alexandra Rozmalin si Lucian Roscan, doi tineri de 19 si, respectiv, 24 de ani, care se iubesc de vreo zece ani. In afara de ultimii doi, ceilalti sint mostre ale aceluiasi sistem, reprezentantii unei generatii „victorioase" - de fosti elevi, viitori boschetari - ai caselor de copii din Iasi si din restul tarii. Undeva in spatele blocurilor tip vila din Tirgu Cucu noua adulti si o fetita de doar citeva luni traiesc intr-o cladire pe jumatate ascunsa in pamint. Pe usa ce deschide calea spre caminul lor scrie pe o hirtie, cu pix albastru, „Interzisa intrarea strainilor". Daca ai curaj sa o deschizi, desi totul in jur iti parca iti spune sa nu o faci - ata cu hainutele unui bebelus prinsa intre doua cladiri, fierul vechi lasat chiar linga intrare, gaura imensa din perete ce emana mirosuri neplacute - vei patrunde intr-un hol mic, rece, in coltul caruia, chiar sub singura fereastra