Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scara de pe Tâmpa, refăcută cu cârca

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 31 iulie 2008 ·

„Treptele lui Gabony“ arată acum la fel ca în urmă cu 80 de ani, când au fost date în folosinţă. Pe drumul spre Panoramic s-au amenajat mese şi băncuţe din lemn. Sursa: Andrei Paul

După cinci luni de muncă, „Treptele lui Gabony“, unul dintre cele mai frumoase trasee de pe Muntele Tâmpa, arată din nou ca în 1931, atunci când au fost date în folosinţă. Acesta a fost reabilitat printr-un proiect finanţat de Regia Publică Locală a Pădurilor „Kronstadt“ şi Administraţia Fondului de Mediu.

Traseul porneşte de pe strada Dobrogeanu Gherea, din Braşov, şi ajunge până în vârful Tâmpei. „Ţin minte că era greu de parcurs, era într-o stare avansată de degradare“, spune Ion Ardelean, un localnic. Practic, traseul nu a fost reabilitat niciodată în cei aproape 80 de ani de existenţă. Balustradele erau rupte, pilonii de susţinere la fel, iar unele trepte au fost fie distruse, fie măcinate de paşii turiştilor sau de intemperii. Traseul, care e bătut la picior într-o oră, este marcat acum cu triunghi galben şi face parte din categoria „uşor accesibil“. Pe aceste trepte, dar şi pe drumul forestier care asigură accesul rapid la Panoramic merg zilnic aproximativ 500 de turişti.

103 tone cărate cu spatele

De la demararea lucrărilor, treptele din beton au fost refăcute, cele tăiate în piatră au fost curăţate, s-au refăcut balustradele şi stâlpii de susţinere, o parte din potecă a fost pavată cu piatră spartă şi s-au amenajat şase popasuri, cu mese şi băncuţe din lemn. „Traseul este omologat şi a fost refăcut, iar marcajul a fost şi el refăcut de Serviciul Salvamont din cadrul primăriei. Toate materialele au fost transportate în raniţă sau cu targa. A fost un efort deosebit şi mă bucur că am redat acest traseu turiştilor şi braşovenilor deopotrivă“, a declarat Dan Olteanu, directorul RPLP „Kronstadt“.

Pentru refacerea traseului

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 23 minute
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 5 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 34 minute
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum o ora
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

8°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°