Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atenţie la ţânţari! West Nile îi atacă mai ales pe copii şi pe bătrâni

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 11 august 2010 ·

Virusul transmis prin înţepătura ţânţarilor a făcut victime în Bulgaria şi Grecia. Autorităţile române monitorizează posibilele cazuri. Sursa: SHUTERSTOCK

Trei persoane au murit în Grecia în urma unor ciupituri de ţânţari, purtători ai virusului West Nile, în timp ce altele au fost spitalizate, în nordul Bulgariei. Diagnosticul nu a fost însă confirmat la aceştia din urmă.

În România, oficialii din Ministerul Sănătăţii susţin că nu s-a înregistrat niciun caz în acest an, însă autorităţile locale au fost atenţionate să monitorizeze posibile cazuri. Experţii explică care sunt semnele infecţiei cu acest virus şi cine riscă să facă formele cele mai grave de boală.

August, luna de vârf pentru meningitele date de ţânţari

Meningita West Nile este o boală infecţioasă gravă cauzată de pătrunderea virusului West Nile în zona meningelui, membrana care "îmbracă" creierul, şi a lichidului cefalorahidian. Se transmite prin intermediul ţânţarilor, nu de la om la om, şi apare de obicei la 3-14 zile de la contactul cu virusul.

August este luna "de vârf" în infecţiile cu virusul West Nile. Boala tinde să afecteze mai degrabă copiii sub 5 ani şi bătrânii de peste 50 de ani, care au o rezistenţă mai scăzută la virus.

Dureri de cap, febră mare, înţepenirea gâtului, greaţă şi vărsături, convulsii, epuizare musculară, ameţeală, frisoane şi chiar paralizie, acestea sunt principalele manifestări ale meningitei West Nile.

Bolnavul prezintă, de asemenea, fotofobie (nu suportă lumina) şi are tendinţa de a sta cu genunchii îndoiţi şi cu capul nemişcat. În şase-şapte ore de la instalarea primelor simptome, bolnavul nu-şi va mai putea mişca gâtul şi capul.

Diagnosticul se pune după o puncţie lombară

"Semnele de iritaţie meningeală sunt redoarea de ceafă - bolnavii nu-şi mai pot flexa gâtul spre

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 2 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 3 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 2 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 3 ore
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Doi ucraineni au fost ucişi în Germania. Un rus a fost reţinut

Mediafax acum 23 minute
Doi ucraineni au fost ucişi într-un centru comercial din Germania. Suspectul este un cetăţean rus. Acesta a fost reţinut de poliţiştii germani.

Loteria Română Report de peste 1,85 milioane de euro la Noroc, la tragerea de duminică

Ziua Constanta acum o ora
Un report cumulat care depăşeşte 9,25 milioane de lei (peste 1,85 milioane de euro) este în joc la tragerea Noroc de duminică, în timp ce la Loto 6/49 se înregistrează la categoria I un report în valoare de 2,8 milioane de lei (peste 563.700 de euro

Instituțiile care eliberează permise auto, pașapoarte, buletine de identitate au program normal de muncă în perioada 1-6 mai

Ziare.com acum o ora
Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au anunţat că serviciile care eliberează permise de conducere, paşapoarte, cărţi de identitate au program normal cu publicul în 29 şi 30 aprilie, dar că nu se vor desfăşura activităţi la ghişeu, î

Și-a anunțat retragerea principala susținătoare a Simonei Halep în scandalul de dopaj provocat de ITIA

Gazeta Sporturilor acum 42 minute
Franţuzoaica Alize Cornet se va retrage după Openul Franţei, a anunţat la Canal+, sâmbătă seara. Aflată pe locul 11 în lume în 2009, Alize Cornet şi-a lăsat amprenta asupra tenisului francez.

Candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei, respinsă de Biroul Electoral: Este un ordin de la Marcel Ciolacu

HotNews acum 2 ore
Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti a respins candidatura Dianei Șoșoacă, președinta partidului S.O.S. România, pentru funcția de primar general al Capitalei, deoarece a găsit probleme multiple la listele de semnături depuse de senatoare. A

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°