A maltratat-o, a ameninţat-o cu moartea, a vrut să-i dea foc. Poliţiştii n-au luat în serios plângerile. Sursa: NICOLETA ENE
Agentul de poliţie Sucă, spectator plătit din bani publici, a asistat nepăsător la drama unei femei care i-a cerut ajutorul pentru că fostul soţ o ameninţa cu moartea.
Şase luni a strigat femeia după ajutor până când ameninţările s-au transformat în fapte.
Crimă surprinsă în direct
În zorii zilei de 19 martie, agitaţie mare pe strada Lespezi din Râmnicu Vâlcea: Veronica Stoica, de 64 de ani, a fost găsită cu gâtul tăiat în propria locuinţă. Concubinul său, Gheorghe Vlăduţ, cu care locuia, a ieşit din casă în jurul orei 6.00 pentru a merge la toaletă.
"Când m-am întors, am găsit uşa închisă, m-am uitat pe geam şi l-am văzut pe Petre Tutorache grămadă pe Vera, în pat, lovind- o cu un cuţit. Am fugit la fratele ei, care locuieşte în apropiere şi am anunţat Poliţia", spune Gheorghe Vlăduţ.
O bătea pentru că băgase divorţ
"A trecut pe lângă mine şi mi-a arătat că i-a luat gâtul. Poliţia a venit după 15-20 de minute. Când le-am reproşat că au venit târziu mi-au spus că n-au avut motorină", spune Luminiţa Stoica, cumnata victimei.
Scandalurile în familia Veronicăi au început în iarna lui 2011. Soţul său, Petre Tudorache, a bătut-o cu grătarul de la aragaz până a lăsat-o lată.
Cu un certificat medico-legal pentru 12 zile de îngrijiri medicale, femeia a băgat divorţ şi a depus plângere penală la Poliţie.
Trăia cu el în casă în perioada aceea şi, ori de cîte ori venea citaţie de la Judecătorie sau era chemat la Poliţie, bărbatul o bătea şi-o ameninţa că o omoară.
De frică, Veronica Stoica şi-a retras plângerea şi a plecat în Spania la fiica ei. În ţară, divorţul a continuat, iar în noiembrie 2011 el a fost evacuat din casă.
Poliţiştii, nicio reacţie
De şase luni, de când s-a pronunţat di