Este actuala criza o despartire intre capitalismul financiar si dominarea Vestului, pe de o parte, si protectionism, reglementari severe si dominarea Asiei, pe de alta parte? Sau va ramane in istorie drept un eveniment nesemnificativ, cauzat de oameni nesabuiti?
Adevarul este undeva la mijloc, aceasta perioada nefiind asemenea Marii Crize din anii 1930, avand in vedere actiunile determinate ale autoritatilor din intreaga lume, dar nici nu va supravietui capitalismul, asa cum il stiam pana acum, sunt de parere analistii de la Financial Times, citati de ziare.com.
Stim, deja, ca, daca Statele Unite stranuta, tot restul lumii se imbolnaveste, dar si ca aceasta criza afecteaza, cel mai grav, statele axate pe exporturi de bunuri sau care s-au bazat pe investitii straine.
Avand in vedere pachetele de sprijin financiar, acordate in diverse tari, se poate presupune ca Statele Unite o sa fie prima tara care va iesi din criza. De asemenea, China ar putea deveni cea mai profitabila economie din lume.
Exista si lucruri necunoscute, printre care cat timp va putea continua sa existe un deficit fiscal, inainte ca pietele sa ceara compensari mai mari pentru risc sau daca bancile centrale vor reusi sa renunte la politicile unconventionale, aplicate acum, fara a cauza inflatie prea mare.
Se poate ghici ca pietele financiare isi vor reveni in urmatorii ani, insa nu vor ajunge la nivelul perioadei de glorie pentru cateva decenii, cel putin in Vest. Desi politicienii ar fi trebuit sa-si dea seama, pana acum, ca institutiile prea mari si interconectate sunt sortite decaderii, la un moment dat, oare au invat din acest lucru, sau vor pune interesele personale deasupra celui general, si nu vor reglementa piata in masura in care ar trebui? Ramane de vazut.
Analistii publicatiei financiare sunt de parere ca va supravietui si capitalis