Sistemul va fi copiat după cel implementat în Viscri, unde au fost realizate trei lagune în care se deversează apele uzate din 120 de gospodării
Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, a semnat la Londra un protocol de colaborare privind protejarea mediului pentru o dezvoltare durabilă şi sustenabilă a zonelor rurale din România cu Jessica Douglas Home, preşedintele Fundaţiei Mihai Eminescu Trust - organizaţie ce dezvoltă programe de revitalizare a satului românesc - aflată sub înaltul patronaj al Prinţului Charles.
„Vom multiplica un proiect pilot care se referă la o staţie de epurare 100% naturală în zece zone rurale din Transilvania, astfel încât să putem să multiplicăm efectul de protejare a mediului şi a resurselor naturale, în special pe zona rurală, pentru cetăţeni. Aceste zone se află în judeţul Alba, judeţul Sibiu, judeţul Mureş şi în Braşov”, a spus ministrul Mediului.
Propunerea de proiect regional de infrastructură de mediu are ca obiectiv dezvoltarea infrastructurii de mediu în 10 comunităţi rurale, din patru judeţe, prin realizarea a zece staţii de epurare lagunare. Staţiile de epurare se vor realiza în satele Alma Vii, Biertan, Richiş, Mălâncrav (judeţul Sibiu), Archita, Stejăreni (judeţul Mureş), Criţ, Roadeş (judeţul Braşov) şi Plăieşii de Jos, Casinu Nou (Judeţul Harghita). Populaţia beneficiară a proiectului este de 8.500 de locuitori.
Potrivit Rovanei Plumb, avându-se în vedere proiectul care a fost deja pus în aplicare la Viscri, implementarea unui astfel de proiect durează în medie şase luni. Proiectul pilot implementat în Viscri oferă un sistem ecologic de tratare a apelor, protejând mediul înconjurător cu o investiţie şi costuri de întreţinere minime în comparaţie cu un sistem chimic şi mecanizat. Sistemul de epurare lagunară funcţionează datorită bacteriilor vii care degradează apa uzată menajeră.