O echipă de cercetători de la Universităţile din Oxford şi Valencia au realizat un studiu ale cărui rezultate au demonstrat că felul în care este perceput gustul unei băuturi poate fi influenţat de culoarea paharului sau a cănii din care este consumată.
Potrivit Elite Daily, pentru realizarea experimentului oamenii de ştiinţă au invitat 57 de voluntari să bea ciocolată caldă din căni albe, bej, roşii sau portocalii la exterior şi albe în interior.
Astfel, deşi toate recipientele conţineau ciocolată caldă preperată după aceeaşi reţetă, participanţii au fost de părere că băutura servită din cănile bej şi cele portocalii avea un gust mai bun.
Rezultatul nu i-a surpins însă pe cercetători, care au demonstrat încă o dată că influenţa culorii asupra percepţiei gustului alimentelor este speculată deja de mult timp de marile companii.
„Culoarea recipientului din care sunt servite mâncarea sau băutura pot modifica anumite atribute precum gustul şi aroma”, a explicat Betina Piqueras-Fiszman, cercetător la Universitatea Politehnică din Valencia.
O echipă de cercetători de la Universităţile din Oxford şi Valencia au realizat un studiu ale cărui rezultate au demonstrat că felul în care este perceput gustul unei băuturi poate fi influenţat de culoarea paharului sau a cănii din care este consumată.
Potrivit Elite Daily, pentru realizarea experimentului oamenii de ştiinţă au invitat 57 de voluntari să bea ciocolată caldă din căni albe, bej, roşii sau portocalii la exterior şi albe în interior.
Astfel, deşi toate recipientele conţineau ciocolată caldă preperată după aceeaşi reţetă, participanţii au fost de părere că băutura servită din cănile bej şi cele portocalii avea un gust mai bun.
Rezultatul nu i-a surpins însă pe cercetători, care au demonstrat încă o dată că influenţa culorii asupra percepţiei gustului alimente