Degeaba s-au înfierbântat atâtea capete în chestiunea salariilor din învăţământ. Furtuna ce va urma o să le zvânte Întrebarea nu e cât mai suportă bugetul. Oricum, a suportat prea multe. Vorbim de vechile probleme nevralgice: evoluţia României pe termen scurt şi eficienţa muncii în domeniul public – două pietre de moară pe care nimeni nu le dezleagă de la piciorul economiei. Vorbeam data trecută de volatilitatea societăţii moderne. E de ajuns un simplu zvon şi dărâmi o bancă, ruinezi o afacere, nenoroceşti un om. Nici moneda naţională nu face excepţie. Deşi în urmă cu zece zile nu a fost devalizată nici Banca Naţională şi nici primarul Capitalei n-a fugit cu cheia oraşului, leul a tuşit şi a pierdut unsprezece procente. La fel de brusc, vreo şase milioane de salariaţi (privaţi sau de stat) au tremurat (fie numai pentru o săptămână), răsfoindu-şi veniturile cu înfrigurare. Cum tot ce mişcă în Ţara Românească se raportează la euro, o boare de faliment şi de criză s-a ridicat din senin, ca o tornadă. Semnalul n-a fost dat numai de legea adoptată în unanimitate în Parlament, ci şi de devansarea năvalnică, pesedistă la trup şi la suflet, a măririi pensiilor.

Piaţa e mare cutră: de cum intră banii pe uşă, scoate preţurile pe fereastră. Zarva de acum un an din jurul pensiilor, care a înfierbântat presa, Cotrocenii şi televiziunile, a fost urmată, a doua zi după promulgare, de o ascensiune a preţurilor care i-a năucit pe pensionari. La nici două luni, vaietele au umplut eterul, ba că uleiul, ba că zahărul, ba că mărirea e insuficientă… Deversarea brutală a monedei în circulaţie, nedublată de vreun zvâc al economiei, produce inflaţie. Ce-ar urma? Furtuna sindicală nu vrea să ştie, nu e treaba ei! Victorioşi, profesorii s-ar fi trezit cu un spor real de numai 35%, şi asta dacă leul se oprea la 4 unităţi pentru un euro. Numai că devalorizarea promitea să atingă va