Ei au câştigat Marele Premiu pentru presă scrisă, respectiv cel pentru reportaj, la Gala CRP. Sursa: EVZ
Liviu Iolu, şeful Secţiei reporteri speciali de la „Evenimentul zilei“, a câştigat Marele Premiu pentru presă scrisă la Gala Clubului Român de Presă (CRP) din acest an. Anchetele sale despre cei doi români arestaţi în Irak, dezvăluiri care au dus la demisia ministrului de externe Mihai-Răzvan Ungureanu, au fost apreciate de juriul CRP.
Aceasta este ştirea, transmisă încă de alaltăieri seară. Gurile rele şi neobosite din EVZ ar rescrie-o însă astfel: „Clubul Român de Presă a câştigat la Gala Premiilor «Liviu Iolu»“. Şi ar mai adăuga faptul că Liviu are mai multe premii decât articole publicate, pentru că participă şi câştigă constant la competiţiile organizaţiei amintite: în 2002 - pentru expresivitate jurnalistică şi în 2006 - pentru reportaj, la care se adaugă o nominalizare, tot pentru reportaj, în 2005. Plus „Tânărul jurnalist al anului“ - în 2003, plus Premiul „Ioan Chirilă“ la secţiunea „Reporterul Anului“ - în 2006. O parte dintre distincţii au fost obţinute pe vremea când lucra la „Opinia studenţească“ din Iaşi.
„Este o răutate doar, o glumă, evident. Şi nu mă mai supără de ceva timp“, spune Liviu, amuzat, despre eventualul trofeu care să-i poarte numele. Mai mult, zice că asemenea vorbe i-au adus până acum doar beneficii. Cât despre brandul care stă să erupă din mici invidii colegiale, Liviu insistă că ar vrea să fie caracterizat de un singur cuvânt: reporter.
Tot de pe băncile şcolii ieşene de presă a ajuns în redacţia EVZ şi Dana Balan(foto), deocamdată colaboratoare la „Social“. Distincţia pentru reportaj a primit-o în urma materialelor publicate în revista „Opinia“, al cărei redactor-şef a fost până anul trecut.
„Este un premiu care mă obligă foarte mult şi sper să-mi pot folosi scriitur