Lucian Bute încearcă să se scuture de coşmarul de la Nottingham în mijlocul familiei şi al prietenilor, la Galaţi. Refuză conştient să citească ştirile şi comentariile ce apar în aceste zile despre el, tocmai pentru a se descărca de tensiune şi de gânduri negre. Când acestea vor trece, va avea probabil puterea să revadă şi meciul cu Froch.
Bute a ajuns luni după amiză în România, cu o cursă de la Londra. O armată de ziarişti l-au aşteptat la salonul oficial, pentru a încerca să înţeleagă detaliile unui meci de neînţeles, chiar de la cel care s-a aflat în ring. Fostul campion mondial zâmbeşte şi ridică două degete, semnul victoriei. O face mecanic, aşa cum este şi zâmbetul lui. În suflet e însă prăpăd, iar acest lucru îl ştiu numai el şi câţiva apropiaţi...
Puţini au rămas lângă el
Conferinţa se termină, iar salonul se goleşte. În jurul campionului mai rămân doi-trei oameni, prieteni care n-au nevoie de vreun pretext pentru a fi în preajma lui Bute. Unul dintre ei remarcă penibilul situaţiei, dar Lucian parează. "Nu-i judecaţi pe toţi pentru absenţă. M-au sunat mulţi să-mi transmită că sunt alături de mine. Ce rost avea să vină acum la aeroport? Să-mi spună că le pare rău pentru ce s-a întâmplat? Prieteniile adevărate se certifică în timp, voi vedea într-un an-doi cine e alături de mine sau nu".
A condus singur până la Galaţi
Îşi ia "la revedere", se suie la volan şi pleacă spre Galaţi. SINGUR! Doar el, sutele de cai putere de sub capotă şi gândurile sale. "Ai grijă cum conduci. Pe jos este ud, a plouat, eşti şi obosit", îi spune Rudel Obreja. Lucian îl linişteşte, a făcut drumul acesta de multe ori, chiar dacă atunci în preajma sa se găsea mereu cineva. Acum, tatăl său, cumnaţii şi prietena, Elena, ajunseseră de dimineaţă în ţară şi plecaseră spre case. Ştia drumul, ştia gândurile ce-l însoţesc. Aceleaşi din 1999, când a ratat ca