În timp ce sindicaliştii din educaţie se pregătesc de ample proteste în Capitală, reprezentanţii Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România (CSDR) spun că renunţă la grevă. Decizia vine după ce aceştia împreună cu ministrul Muncii, Ioan Botiş, au semnat, luni, două acorduri de colaborare privind legislaţia muncii.
"Am semnat două protocoale cu CSDR. Este vorba de un acord de colaborare privind legislaţia muncii între Ministerul Muncii şi CSDR şi un al doilea acord de colaborare între Inspecţia Muncii şi CSDR. Este un pas extrem de important. Sper că de acum să avem un dialog constant în ceea ce priveşte modificările la legislaţia muncii şi punerea în aplicare precum şi colaborarea cu inspectoratele teritoriale de muncă", a declarat ministrul Muncii, Ioan Nelu Botiş, anunţă Realitatea Tv. Potrivit ministrului "de mâine (n.r. marţi), vom începe să semnăm şi la nivel naţional aceste protocoale de colaborare, astfel încât să fim informaţi despre problemele legate de muncă la negru, de către reprezentanţii CSDR".
În plus, pe 5 noiembrie, va fi prezentat Parlamentului un proiect de lege privind dialogul social.
"Am căzut de acord cu Ministerul Muncii să încheiem un protocol. Am stabilit că este necesar să reanalizam dialogul social şi legislaţia. Am solicitat să fie o lege specială care să reglementeze dialogul social, atât la nivelul ministerelor, cât şi la nivelul consiliilor judeţene", a declarat, la rândul său, preşedintele Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România (CSDR), Iacob Baciu.
Atitudinea reprezentanţilor CSDR surprinde pentru a două oară, după cum remarcă ziare.com.
Luna trecută, deşi iniţial CSDR era pregătită să participe la proteste, preşedintele organizaţiei a anunţat ulterior că renunţă la acţiunile anunţate, deoarece organizaţia a primit un răspuns de la şeful Executivului. Baciu pr