Câteva avioane de tipul F-16 aparţinând Alianţei Nord-Atlantice au suferit defecţiuni la motoare după ce au zburat prin norul de cenuşă vulcanică, a declarat un înalt oficial occidental, informează AP.
Oficialul NATO a refuzat să ofere detalii referitoare la zborurile militare, însă a precizat că în interiorul motoarelor au fost descoperite aglomerări alcătuite dintr-o substanţă asemănătoare sticlei, după ce avioanele au patrulat în spaţiul aerian european.
Două aparate de zbor F-18 ale armatei finlandeze a aerului au fost afectate, săptămâna trecută, în mod similar, după ce au zburat prin norul de cenuşă ce a paralizat traficul aerian în mai multe ţări europene.
Potrivit AP, ambele aparate finlandeze au aterizat în siguranţă, însă reactoarele acestora vor fi supuse unor reparaţii generale costisitoare.
Cenuşa vulcanică se poate lipi foarte uşor pe piesele din interiorul motorului de avion, cum ar fi pe turbine, unde se topeşte şi ia forma unui strat asemănător sticlei. Acest strat obturează canalele de răcire cu aer şi supraîncălzeşte reactorul, provocând pană de motor.