Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: Dumbravă Construct a câştigat competiţia de minifotbal de la Boloteşti

Publicat in Monitorul de Vrancea, marți 25 septembrie 2012 ·

Punct final la competiţia de minifotbal organizată de SC Rotodelco SRL Boloteşti pe terenul sintetic din comună. După 27 de runde, sferturi de finală, semifinale şi finale, cea mai bună echipă s-a dovedit a fi Dumbravă Construct, formaţie care a câştigat finala mare a competiţiei, 4-2 (2-2) în faţa celor de la Roberbian. Principala favorită la câştigarea turneului a greşit mai puţin în faţa porţii adverse şi a înscris de patru ori, bazându-se şi pe o apărare exactă. După ce au condus la pauză cu 2-0, câştigătorii au fost egalaţi şi s-au desprins pe final. Locul trei a revenit echipei Agromec Ciorăşti, care s-a impus în finala mică în faţa celor de la Teomax. Agromec a condus ostilităţile pe toată durata partidei şi a obţinut o victorie meritată şi lejeră.

Organizatorii, Romică şi Luminiţa Corozanu au organizat o festivitate de premiere pe cinste, cu un dj, mici şi bere pentru toate echipele participante, cupe, medalii şi diplome pentru jucătorii care s-au remarcat pe durata competiţiei, dar şi premii în bani pentru primele trei clasate. Astfel, prima clasată, Dumbravă Construct a primit un premiu în valoare de 1500 de lei, a doua clasată, Roberbian s-a ales cu un premiu de 1000 lei, iar a treia clasată, Agromec Ciorăşti a primit un premiu de 500 lei. „Mulţumim celor care au fost alături de noi pe durata tuturor etapelor şi care au contribuit la buna desfăşurare a întrecerii. Pe viitor, intenţionăm să organizăm în primăvara anului viitor un nou turneu, bazat pe două categorii: una pentru jucătorii profesionişti şi una pentru jucătorii amatori. Competiţia va începe pe 21 martie 2013, iar valoarea premiilor va fi dublată“, a spus Luminiţa Corozanu, cea care s-a ocupat de acordarea premiilor. Partidele au fost arbitrate de-a lungul întecerii de Florin Tudosă, Octavian Bucătaru, Marius Radu şi Mădălin Ivanciu.

Finala mare:

Dumbravă Construct – Robe

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum 28 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum o ora
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Unirea Slobozia este matematic campioană în Liga 2

News.ro acum 38 minute
În urma meciului de sâmbătă dintre Unirea Slobozia şi Corvinul Hunedoara, scor 1-0 în favoarea Unirii, formaţia pregătită de Adrian Mihalcea a cucerit matematic titlul de campioană în Liga 2 Casa Pariurilor, cu două etape înainte de finalul sezonulu

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum o ora
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 3 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

13°/25°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°