Fostul tehnician al Rapidului a fost dat afară de la cârma naţionalei Arabiei Saudite după înfrângerea cu 2-1 în faţa Siriei. Numit selecţioner al Siriei la sfârşitul lui decembrie, severineanul Vali Tiţa a ajuns celebru la Damasc după victoria de duminică seara, de la Cupa Asiei, împotriva Arabiei Saudite.
Cuplul format din Vali Tiţa şi Dan Racolţa, anonimi în România, dar vedete în ţările arabe, a primit şi o poreclă din partea ziariştilor prezenţi la Cupa Asiei, „The Bad Men".
Asta pentru că anul trecut au câştigat Cupa Asiei intercluburi, cu Al Ittihad Aleppo, iar după meciurile cu Kuwait City şi Al Qadsia, antrenorii adverşi au fost demişi. Asta s-a întâmplat şi duminică seară, când Siria a învins surprinzător Arabia Saudită, cu 2-1. Selecţionerul saudiţilor, nimeni altul decât fostul antrenor al Rapidului, Jose Peseiro, a fost dat afară, deşi se afla la cârma Arabiei din 2009.
Vali Tiţa a vorbit ieri pentru „Adevărul". „Eu cu Dan Racolţa am demis vreo trei antrenori în ultima vreme. Am văzut şi eu la TV că Peseiro stătea cu mâna întinsă la finalul meciului, dar eu eram asaltat şi dus pe braţe de jucătorii mei, credeţi-mă că nu l-am observat. Îmi cer scuze faţă de el. Nu l-am demis eu, ci Federaţia din Arabia Saudită. Iar noi reuşim pentru că muncim foarte mult, facem două antrenamente pe zi, pe când alţii fac câte unul pe zi.
Siria nu este o ţară aşa de dezvoltată ca România din punct de vedere al fotbalului. Sunt în schimb fotbalişti foarte talentaţi, joacă pe 30.000-40.000 de euro pe an, dar nu se plâng. Ăsta e contractul lor, dar viaţa e foarte ieftină, nu ca la noi, unde oamenii sunt şi săraci şi totul e scump" , a declarat Vali Tiţa. Următorul meci al Siriei la Cupa Asiei va avea loc la 13 ianuarie, împotriva Japoniei, care a remizat cu Iordania, scor 1-1, în primul joc din grupa B.
„Între Siria şi România nu e