Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arda Turan nu uită că a fost lansat în fotbalul mare de un român: "O parte din triumf i-o datorez lui Hagi"

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 11 mai 2012 ·

Mijlocaşul turc a fost impresionat de atmosfera de pe Naţional Arena şi lansează deja o provocare "naţionalei" pentru preliminariile CM 2014: "Am învins la Bucureşti cu echipa mea de club, mă voi întoarce pentru o victorie contra României în calificările la Mondiale!"

În sala Rondă de la Intercontinental e spre final mica petrecere a lui Atletico. Ceasul e trecut de 4 dimineaţa, puţini jucători au mai rămas la mese, majoritatea s-au retras în camere. Printre cei aflaţi încă la party se numără Arda Turan, care, cu un plasture pe ochi, pare un pui de pirat abia acostat după o operaţiune marină.

O echipă a unei televiziuni de la Istanbul îl asediază la un moment dat cu întrebări într-un colţ al restaurantului. Apoi, tipul de 25 de ani, surîzător şi destins, acceptă şi o discuţie pentru Gazetă, intermediată de un prieten de familie, venit special de la Istanbul să-l vadă pe Arda în marea finală.

- Arda, o seară magică pentru Atletico, primul tău trofeu european. Ce loc va păstra de acum Bucureştiul în sufletul tău?

- E cea mai mare bucurie a carierei mele. Un succes pe care-l dedic familiei, fanilor, clubului şi celor care au avut încredere în mine. Am visat la aceste clipe încă de cînd am început competiţia, ştiam că Atletico are forţa de a cîştiga din nou Europa League, după victoria din 2010. Am văzut la televizor acea finală şi îi invidiam pe cei care au ridicat trofeul deasupra capului. Îmi doream enorm să trăiesc o asemenea bucurie şi iată că momentul a venit foarte repede! Bucureşti va însemna de acum pentru mine un loc demn de cel mai mare respect!

"Cînd cîntau galeriile, parcă se rupea pămîntul!"

- Cum ţi s-a părut atmosfera pe noul stadion al Bucureştiului?

- Mi-a plăcut! M-am simţit ca acasă, la Istanbul! Auzisem că aici s-a construit un stadion foarte elegant, iar acum m-am convins chiar eu că e o arenă pe care suport

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 12 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 11 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 6 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 10 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

Mediafax acum 7 ore
Iga Swiatek, numărul unu mondial în tenisul feminin, va fi adversara Soranei Cîrstea la turneul Madrid Open. Poloneza a câştigat la debutul ei în acest sezon pe zgura madrilenă în faţa chinezoaicei Wang Xiyu (52 WTA). A patra întâlnire directă dintr

Nicușor Dan l-a provocat pe Piedone la o dezbatere TV: „Moderată de un profesionist. E ușor ca o discuție să degenereze în circ”

HotNews acum 10 ore
Nicușor Dan și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Capitalei, ocazie cu care l-a provocat pe Cristian Popescu Piedone la dezbatere electorală televizată care ar urma să fie moderată de un jurnalist care să fixeze temele dezbaterii

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 8 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 13 ore
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

Prahova: 42 de persoane, evacuate din blocurile de pe strada din Slănic care s-a surpat/ Măsuri adoptate în urma şedinţei CJSU

News.ro acum 8 ore
Un număr de 42 de persoane au fost evacuate din blocurile situate pe strada 23 August din oraşul prahovean Slănic, decizia fiind luată în condiţiile în care, joi dimineaţă, strada s-a surpat, o parte din asfalt deplasându-se la doi metri adâncime. M

Vremea

București
acum

vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

1°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°