Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salariaţii statului protestează

Publicat in Romania Libera, marți 13 martie 2012 · ·

Angajaţii de la Oil Terminal şi Administraţia Porturilor Maritime, societăţi aflate în subordinea Ministerului Economiei, respectiv Ministerului Transporturilor, protestează împotriva conducerilor. Circa 150 de sindicalişti s-au adunat ieri în port, în faţa sediului Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, nemulţumiţi că directorul general, Aurel Popa, a reintrodus taxa de acces pentru autoturisme, în cuantum de 200 de lei pe an.

„Această taxă care se ridică la valoarea de 200 de lei este insuportabilă pentru lucrătorii portuari. Am cerut în repetate rânduri retragerea acestei taxe deoarece încalcă o hotărâre a justiţiei", a precizat Petre Costel, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare. Alte nemulţumiri se referă la faptul că directorul a schimbat programul de lucru în CNAPMC, de la 9.00 la 17.15, în loc de 8-16, dar şi de faptul că salariaţii nu au beneficiat de cota-parte din profitul realizat de companie, care se ridică, potrivit lor, la aproape zece milioane de euro. Petre Costel a precizat că protestele au fost autorizate până pe 31 martie, între orele 8 şi 18, dar că vor continua până când Aurel Popa îşi va da demisia.

„Dacă nu îşi dă demisia pe 31 martie, cerem până la 1 iunie. Trebuie să plece Popa. Pe unde a condus, a fost dat afară. Cerem AGA să-l destituie", a conchis liderul FNSP. Costel a precizat şi că Popa doreşte modificarea statutului companiei, ca să poată rămâne în funcţie încă patru ani. La CNAPMC, salariul mediu brut, inclusiv sporurile, depăşeşte 4.000 de lei.

Probleme sunt şi la Oil Terminal. Câteva sute de salariaţi au intrat ieri dimineaţă în grevă generală, nemulţumiţi că nu au primit majorarea de 3,5% la salariu, ci doar 2%. Încă de la primele ore ale dimineţii, oamenii au întrerupt activitatea la toate punctele de lucru deţinute de societate, iar timp de două ore au mărşă

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Arbitrul român Istvan Kovacs va arbitra finala Europa League

Mediafax acum o ora
Pentru Kovacs va fi a doua finală europeană arbitrată în carieră, după cea din Conference League, ediţia 2022. Din brigada pentru această finală vor face parte şi conaţionalii Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene, asistenţi, şi Cătălin Popa, asistent V

FOTO/VIDEO Protest spontan la Guvern: Zeci de angajați cer salarii mai mari și să nu mai fie discriminare salarială în administrația publică centrală

HotNews acum o ora
​Zeci de angajați ai aparatului de lucru al Guvernului au declanșat luni după-amiază un protest spontan în fața Palatului Victoria, solicitând salarii mai mari și eliminarea discriminării salariale la nivelul administrației publice centrale. Protest

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum 3 ore
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 2 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

Comisia Europeană intervine după scandalul de la Eurovision

Ziua Constanta acum 48 minute
Interzicerea steagului Uniunii Europene (UE) în cadrul concursului Eurovision reprezintă "o greşeală complet regretabilă", ce trebuie rectificată anul viitor, conform unui comunicat publicat luni de Comisia Europeană (CE). Uniunea Europeană de Radio

Ministerul Apărării continuă campania de recrutare pentru soldaţi - gradaţi profesionişti / Sunt disponibile peste 3.800 de posturi în 32 judeţe din ţară şi în municipiul Bucureşti

News.ro acum 54 minute
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat, luni, că va contina campania de recrutare pentru soldaţi gradaţi profesionişti şi a menţionat că sunt disponibile peste 3.800 de posturi în 32 judeţe din ţară şi în municipiul Bucureşti.

Ciolacu: Guvernul susţine alocarea unor resurse financiare consistente în viitoarea PAC

Mediafax acum 2 ore
Viitorul Politicii Agricole Comune, situaţia fermierilor în contextul provocărilor generate de războiul din Ucraina şi securitatea alimentară au constituit principalele subiecte ale întrevederii pe care premierul Marcel Ciolacu a avut-o luni, la Pal

O adolescentă de 17 ani din Timiș a MURIT într-un accident rutier, provocat chiar de iubitul său. Tânărul, de 19 ani, avea permis auto de doar 4 zile

Gandul acum 18 minute
Sfârșit tragic pentru o adolescentă de 17 ani din Timiș. Fata a murit într-un accident auto provocat chiar de iubitul său, în vârstă de 19 ani, care avea permis de conducere de doar 4 zile. Cei doi se grăbeau să ajungă la o petrecere, iar din cauza

Un fost ministru din Kazahstan, condamnat la 24 de ani de închisoare pentru uciderea soției

HotNews acum 2 ore
Un fost ministru al economiei din Kazahstan a fost condamnat luni la 24 de ani de închisoare pentru uciderea propriei soţii, la capătul unui proces judiciar considerat un adevărat test pentru angajamentul preşedintelui Kasîm-Jomart Tokaev de a const

Rareş Bogdan: Ne dorim să obţinem un scor care să ne ducă la jumătate plus unu din europarlamentari

Mediafax acum 2 ore
„Ne dorim foarte mult ca, dacă românii vor înţelege ce reprezintă această echipă naţională formată din PNL şi PSD, să obţinem un scor care să ne ducă la jumătate plus unu din europarlamentari, asta înseamnă 17. De la 44% în sus, scor direct, facem 1

Vremea

București
acum

17°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

16°
lun.

11°/16°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

21°
lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°