Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Subiectele Zilei: Pretul benzinei va scumpi mancarea; Cat de independenti vor fi managerii privati de la stat; Cum a relatat presa din Ardeal Razboiul de Independenta; Cartierele tiganilor din Baia Mare ne-au facut de rasul Europei

Publicat in HotNews, vineri 14 septembrie 2012 ·

Pretul benzinei va scumpi mancarea. Nevoia sau comoditatea ii imping pe romani spre benzinarii chiar si la preturi exorbitante ale carburantilor. Ultimele saptamani au adus scumpiri in lant ale carburantilor, din 31 iulie Petrom majorand preturile de sase ori, in total cu 44 de bani pe litru. Ultima scumpire a avut loc chiar ieri, cu cinci bani pe litru, motivul invocat fiind, si de data aceasta, pretul petrolului. Cele mai ieftine sortimente de benzina au trecut deja de 6,2 -6,3 lei, iar cele mai scumpe sunt aproape de 7 lei, un pret care, desi a fost anticipat cu aproape un an in urma de o parte a benzinarilor particulari, parea aproape imposibil de atins. Chiar si dupa ce benzina a trecut de 6 lei, romanii scot mai multi bani din buzunar si o cumpara in continuare. Nu au mai facut proteste la pompe, s-au impacat cu ideea, chiar daca par a fi descoperit suma "magica" atunci cand alimenteaza masinile. Majoritatea pun benzina de 50 de lei, pentru ca nu isi permit mai mult, si incearca sa conduca atent, ca sa o consume cat mai incet. Totusi, revin mai des ca inainte sa alimenteze, tocmai pentru ca nu concep sa mearga mai mult pe jos sau cu transportul in comun, scrie EVZ.

Cat de independenti vor fi managerii privati de la stat. Oricat de buni profesionisti si de neimplicati politic ar fi viitorii manageri privati ai companiilor de stat, deciziile lor vor fi influentate de actionarul majoritar, adica statul, reprezentat de oameni politici. Viitorii manageri privati ai Companiei Nationale de Autostrazi vor avea de administrat una dintre cele mai puternice societati de stat din Romania, care, numai in acest an, are un buget de 1,8 miliarde de euro. In aceste conditii, cand actionarul companiei este statul, vor putea ei sa-si pastreze independenta in luarea deciziilor? Consultantul de investitii Ionel Blanculescu este radical: "Categoric nu vor putea ramane ind

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 4 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 6 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 9 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 8 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 5 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 4 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 8 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 7 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Justiţia din Nepal a ordonat limitarea numărului de permise pentru escaladarea Everestului

Adevarul acum 6 ore
Curtea Supremă din Nepal a ordonat guvernului să limiteze numărul de permise eliberate pentru escaladarea Everestului şi a altor vârfuri din Himalaya, a declarat pentru AFP un avocat care a depus o cerere în acest sens.

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°