Pînă în anul 1989 dacă lucrai în cercetare sau într-un institut de proiectări erai socotit ca făcînd parte din elita profesiei respective. Fiecare minister îşi avea institutele lui, majoritatea fiind cele de profil tehnic. Unele precum Institutul Proiect Bucureşti cuprindea toate specialităţile începînd cu arhitecţi şi terminînd cu electricieni şi instalatori. Deşi salariile nu difereau mult de ale altor salariaţi, se lucra în acord global şi la sfîrşitul lunii se mai lua un plus de 20-30%. Perioada de glorie a institutelor de proiectări a fost după 1975 cînd "conducerea de partid şi de stat" a hotărît că noi românii sîntem mai deştepţi decît occidentalii şi nu s-a mai importat nimic. Atunci a început copierea utilajelor străine existente, proiectarea după ureche a unor maşini văzute de activiştii de partid prin străinătăţuri (eventual după cîte o poză), care musai trebuiau să şi meargă. În construcţii, după cutremurul din 1977 a început în Bucureşti după un val de demolări, construirea Centrului Civic. Institutul specializat în cercetarea materialelor de construcţii INCERC, precum şi cele legate de geodezie, au avut un cuvînt greu de spus în alegerea locului de amplasare al acestuia. Aşa a fost ales un cartier cu case boiereşti şi străduţe pline de pitoresc care făceau farmecul Bucureştiului interbelic numai pentru că terenul era mai solid şi mai ferit de efectele unui cutremur. În acea vreme IPB (Institutul Proiect Bucureşti) lucra precum Meşterul Manole. Ce se proiecta ziua se rupea noaptea pentru că "marelui arhitect" al ţării plus consoartei nu-i plăcea concepţia arhitecturală. Se făceau variante peste variante, se construiau machete la diferite scări, nea Nicu le vedea şi nu de multe ori lua cîte un cubuleţ de pe machetă considerînd că nu-şi are rostul. Aşa s-a întîmplat cu majoritatea punctelor termice, cu clădiri de sine stătătoare. Apoi proiectanţii