Tovarăşul Cotigă Vasile, născut pe 26 ianuarie(!) – din nuvela lui Norman Manea, Biografia robot –, un personaj cu înclinaţii revoluţionare, oscilînd între extreme, „de la dreapta la stînga şi iar la dreapta“, are o idee briliantă: comunist de nădejde, căzut în dizgraţie, el propunea, în plină „epocă de aur“, ca Partidul să administreze şi hazardul, să aibă grijă, cu alte cuvinte, ca aceia care cîştigă la jocurile tip Loto „să nu mai fie nişte cetăţeni întîmplători, ci aleşi dintre cei care merită“. Două erau argumentele invocate de tovarăşul Cotigă în sprijinul propunerii sale: se putea evita, astfel, „nedreptatea pe care o face de atîtea ori norocul, care nimereşte la cel care nu are nevoie sau, chiar dacă ar avea nevoie, nu merită“ şi, la fel de important, o atare politică „ar corespunde şi concepţiei dialectice, materialiste despre lume şi viaţă, despre rolul activ al omului, care nu este supus fatalităţii, ci stăpînul, creatorul evenimentelor“. Teribilă iniţiativă, ce dovedeşte o dată în plus că Răul, pentru a se manifesta, nu are nevoie nici de instrumente de tortură şi nici de copite, de coarne sau miros de pucioasă, cel mai adesea zelul fiind suficient pentru a-l produce. Mi-am adus aminte de modesta propunere a şi mai modestului tovarăş Cotigă, citind săptămîna trecută două articole – primul publicat de Andrei Cornea în revista 22, cel de-al doilea apărut în România liberă sub semnătura lui Cristian Câmpeanu –, care vorbesc, în esenţă, despre acelaşi lucru: în România anului 2012, există un pericol iminent, de vreme ce „se poate vota greşit, împotriva interesului naţional“ (apud Andrei Cornea), astfel încît propunerea lui Cristian Câmpeanu pare să fie singura soluţie logică: „Dacă în urma alegerilor din decembrie va rezulta o majoritate şi un premier care vor prezenta un pericol clar şi iminent de a scoate ţara de pe direcţia Vest – adică împotriva int