Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Argument

Publicat in Dilema Veche, duminică 1 februarie 2004 ·

Anul 2003 a fost consemnat ca fiind unul al crizei sistemului sanitar. Au simţit-o pacienţii, au spus-o medicii, a recunoscut-o chiar şi fostul ministru Mircea Beuran, atunci cînd a fost chemat de la Cotroceni să facă lumină în bezna în care dispăruse reforma. Cum bine se ştie, n-a reuşit decît să-i facă de ruşine pe toţi medicii şi pe toţi oamenii cu obraz. Scurtul ministeriat al lui Ionel Blănculescu a părut a pune unele diagnostice. A dat speranţe că lucrurile ar putea intra cît de cît în normal. A început însă anul 2004 cu scandalul de la maternitatea din Ploieşti, cu dezvăluirile despre mizeria staţiei de ambulanţă din Bucureşti şi cu alte asemenea simptome care ne arată că situaţia e încă departe de orice ameliorare. O criză care a ajuns pînă acolo încît, după ce i-a afectat pe pacienţi, a început să-i atingă deopotrivă şi pe medici, atît de tare, că tinerii nu mai vor să se facă doctori. O profesie respectabilă şi de invidiat, a decăzut aproape la fel cum a decăzut şi aceea de profesor. S-au schimbat patru miniştri. S-a apelat la militari care au fost puşi în posturi de conducere ale ministerului şi ale Casei de Asigurări de Sănătate. S-a dat vina întîi pe medicii de familie, apoi pe farmacişti, pe furnizorii de medicamente, pe directorii de spitale. Poate e adevărat că aceştia din urmă nu sînt întotdeauna cei mai buni manageri. Dar nu sînt nici mai proşti

decît cei de deasupra lor, de la direcţiile de sănătate, de la casele de asigurări sau de la minister. În orice caz, nu mai răi decît cei care-i acuză. Am cerut şi punctul de vedere al Ministerului Sănătăţii despre criza existentă şi despre ce se face pentru a o depăşi. N-am primit răspuns în timp util, de unde nu putem decît să conchidem că diriguitorii sistemului ori sînt foarte ocupaţi, depăşiţi ei înşişi de proporţiile dezastrului, ori nu au ce răspunde, ori nu le pasă. Oricum, fără bani, n

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rafila: Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România / Apel la vaccinarea copiilor şi a adulţilor nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală

News.ro acum o ora
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, ” probabil mai mult decât în alte ţări”, făcând apel

Starea lui Florin Piersic s-a ameliorat. Spitalul Foișor: „S-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni”

HotNews acum 34 minute
Ultima evaluare a medicilor privindu-l pe Florin Piersic arată o îmbunătățire a indicatorilor biologici și o ameliorare a stării generale, a precizat Șerban Dragosloveanu, manager interimar la Spitalul Foișor într-un comunicat de presă. Florin Piers

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum o ora
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 3 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Starea de sănătate a lui Florin Piersic este uşor îmbunătăţită

Radio Mures acum 4 ore
Starea de sănătate a lui Florin Piersic este uşor îmbunătăţită, cu o evoluţie lent favorabilă, a anunţat Spitalul Foişor. La această unitate, actorul a avut joi o operaţie de extragere a protezei la genunchi, care îi întreţinea o infecţie în organis

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum 2 ore
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

O femeie a decedat şi alta fost grav rănită, după ce s-au izbit cu mașina de un arbore de pe marginea drumului

Ziare.com acum 3 ore
O femeie a decedat şi alta fost grav rănită în urma unui accident produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DJ 243, în comuna Perieni, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui. La locul producerii accide

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 4 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

UPDATE - Maşină lovită de tren între Voila şi Făgăraş / O persoană aflată în autoturism a decedat / Traficul feroviar este perturbat / Circulaţia a fost redeschisă la 11.08- FOTO

News.ro acum o ora
O maşină a fost lovită de tren sâmbătă dimineaţă, între Voila şi Făgăraş, la o trecere la nivel cu calea ferată, o persoană aflată în autoturism decedând, iar altele fiind rănite, conform CFR SA, care precizează că personalul şi pasagerii trenului n

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°