Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liviu Voinea: \"Să credem în euro. 2015 rămâne ţinta aderării\"

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 30 aprilie 2011 ·

Liviu Voinea, directorul Grupului pentru Economie Aplicată, spune că fără acest reper implementarea reformelor ar înainta greoi. Altfel spus, nu contează să câştigi, important e să participi. Sursa: EVZ

Avem nevoie de o ţintă ca aceasta pentru a ne mobiliza resursele interne şi pentru a nu exagera cu cheltuielile publice în anul electoral 2012, a declarat Liviu Voinea, directorul executiv al Grupului pentru Economie Aplicată, pentru EVZ.

Impactul pe care ţinta adoptării euro în 2015 o are asupra reformelor publice a fost evidenţiat şi de premierul Emil Boc, ieri, când a prezentat decizia guvernului de menţinere a acestui obiectiv, deşi surse care citau proiectul Programului de Convergenţă vorbeau despre o amânare cu unu-doi ani. "Astăzi facem ce trebuie ca România să adere în 2015 la zona euro. România şi-a pregătit terenul necesar pentru a adera la zona euro, cu condiţia să nu facă paşi înapoi în anii următori", a precizat premierul.

În plus, spune Voinea, "de facto am aderat deja pe jumătate, pentru că am semnat pactul pentru euro, care devine efectiv din 2013 şi care prespune că ne vom asuma deja o parte a costurilor zonei unice".

Alţi analişti pun însă sub semnul întrebării dacă vom fi capabili să îndeplinim criteriile nominale de aderare care implică atingerea unor ţinte de inflaţie şi de deficit bugetar greu de îndeplinit.

Ce şanse avem să adoptăm euro

Pentru a ne încadra în ţinţa de deficit public ar fi nevoie de reducerea drastică a cheltuielilor publice, într-o perioadă în care avem nevoie de investiţii pentru a ieşi din criză. O ţintă greu de atins este şi inflaţia. Presiunile inflaţioniste au generat anul trecut o creştere de preţuri de peste două ori mai mare faţă de cea anticipată de banca centrală. "Singurul motiv pentru care păstrăm planul de aderare la euro este acela că România nu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 11 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 13 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 6 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 7 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 7 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 12 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°