O nouă carte dezvăluie că Pentagonul plănuia terorizarea americanilor pentru a legitima războiul contra lui Castro Informaţiile privind planurile secrete ale Pentagonului au fost
O nouă carte dezvăluie că Pentagonul plănuia terorizarea americanilor pentru a legitima războiul contra lui Castro
Informaţiile privind planurile secrete ale Pentagonului au fost dezvăluite de cartea "Body of Secrets", semnată de reporterul James Bamford. Proiectele, vechi de peste 40 de ani, cuprindeau planuri privind asasinarea unor imigranţi cubanezi, deturnarea unor avioane de linie, scufundarea unor vase americane şi atacuri "teroriste" asupra unor oraşe americane cu scopul de a emoţiona opinia publică, în vederea declanşării unui război "legitim" împotriva Cubei.
Numele de cod al ope ra- ţiunii ultrasecrete era "Northwoods" (Pădurile din Nord), iar dosarul care cuprindea toate variantele a fost semnat de toţi comandanţii interarme ai momentului şi i-a fost prezentat lui Robert McNamara, liderul Pentagonului, în ziua de 13 martie 1962. Planurile au fost respinse, iar documentele au fost imediat clasificate.
Unul dintre planuri prevedea folosirea morţii astronautului John Glenn drept un pretext pentru a porni un război împotriva Cubei, acuzând- o că a sabotat misiunea spaţială americană. Bamford susţine că Operaţiunea Northwoods a fost răspunsul Pentagonului pentru operaţiunea eşuată a CIA, din "Golful Porcilor", iar generalul de armată Lyman L. Lemnitzer s-a dus personal cu documentele la Casa Albă. Operaţiunea a fost respinsă. Dosarul a fost clasificat atât de repede, încât nici Congresul nu a fost înştiinţat de existenţa lui.
După anularea operaţiunii, Lemnitzer a fost "debarcat", dar Pentagonul a continuat să întocmească proiectele unor diversiuni la adresa Cubei. Unul dintre planuri prevedea aprinderea unui conflict între Cuba şi o altă