Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PSD şi PDL au împânzit intrările din oraş cu mesaje subliminale GALERIE FOTO

Publicat in Adevarul, luni 7 mai 2012 ·

Chipul lui Titu Bojin, preşedintele PSD Timiş, tronează la intrările în Timişoara. PDL-iştii au împânzit oraşul cu sloganul lor electoral. Conform legii, ei nu fac campanie electorală!

În conformitate cu prevederile legale campania electorală începe la data de 11 mai, ora 00.00, şi se încheie la data de 09 iunie 2012, ora 07.00. În ciuda acestui fapt, unii au intrat deja în campanie electorală, găsind portiţe de a dribla legea, fără să rişte sancţiuni. Este cazul celor PSD şi PDL, care au ocupat deja marile panouri de afişaj de la intrările din oraş.

GALERIE FOTO

PSD-iştii îi fac reclamă lui Titu Bojin, candidatul lor la Consiliul Judeţean. Pe panouri apare chipul lui Bojin, alături de mesajul „Păstraţi apele curate!”, cu trimitere că şeful PSD Timiş este şi directorul Direcţiei Apelor Banat.

“Atâta timp cât nu apare sigla partidului şi nici vreun indemn ca lumea să îl voteze pe Titu Bojin, nu încălcăm nicio lege”, a declarat Lucian Ursuleţu, purtătorul de cuvânt al PSD.

Titu Bojin nu a putut fi contactat.

PDL a împânzit oraşul cu două feluri de bannere subliminale: unul în care apare cifra 1 şi altul în care scrie „Timişul pe locul 1”. Este exact sloganul electoral al celor de la PDL.

„Noi nu putem decât să verificăm dacă există autorizaţii pentru aceste panouri de afişaz, dacă este lipit ilegal sau nu. Având în vedere că nu există un îndemn la vot, nici sigle ale partidelor, nu încalcă legea şi nu avem ce măsuri să luăm”, a declarat Dana Seracin, purtător de cuvânt la Poliţia Locală.

Cei care ar putea să se sesizeze de apariţia acestor panouri sunt cei de la Biroul Electoral Judeţean, care au şi promis că vor face verificări în aceste cazuri. „Am aflat şi noi despre aceste panouri puse de PSD şi PDL. Vom face verificările în cursul zilei de astăzi. Vom vedem ce spune exact legea în aceste cazuri”, a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

În județul Călărași O fetiță de 4 ani și bunica acesteia au decedat una după alta. Cauza încă nu este elucidată

Ziua Constanta acum 31 minute
În cursul zilei de 29.04.2024, s-a înregistrat un eveniment tragic în județul Călărași, decedând în aceeași zi, în cursul dimineții, o fetiță de 4 ani și, în jurul prânzului, bunica acesteia. Evenimentul a fost notificat inițial ca suspiciune de t

Cehia acordă cuplurilor de acelaşi sex cea mai mare parte a drepturilor cuplurilor căsătorite, dar nu şi dreptul de a se căsători

News.ro acum o ora
Cuplurile de acelaşi sex din Cehia urmează s beneficieze începând de anul viitor de cea mai mare parte a drepturilor de care beneficiază persoanele heterosexuale căsătorite - cu excepţia căsătoriei -, în virtutea unei legi promulgate de către preşed

Cum va fi vremea de la 1 Mai la Paște. Prognoza detaliată pe orașe

HotNews acum o ora
Cum va fi vremea în minivacanța de la început de mai? Temperaturile se vor apropia de 25 de grade în țară, însă în ziua de Paște va ploua în mai multe regiuni. Ce arată prognoza ANM despre cum va fi vremea în câteva orașe mari din țară? Nori frumosi

Legea care permite devansarea alegerilor preidențiale, promulgată de Iohannis

HotNews acum 2 ore
Legea privind modificarea datei alegerilor prezidențiale a fost promulgată, marți, de Klaus Iohannis. Actul normativ prevede că alegerile pot fi organizate cu cel mult trei luni anterior lunii în care expiră mandatul de şef al statului, respectiv în

Guvernul a aprobat un memorandum pentru construirea noului stadion „Nicolae Dobrin” în Piteşti / Investiţia e de peste 372 milioane lei, cu TVA / Un alt stadion „Gheorghe Hagi” va fi construit la Constanţa

News.ro acum 3 ore
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, un memorandum care dă undă verde începerii construirii noului stadion „Nicolae Dorin” în Piteşti, a anunţat ministra Muncii Simona Bucura-Oprescu. Ea a mai spus că e o investiţie majoră pentru municipiu, iar

Echipa României și-a aflat adversara din Billie Jean King Cup » Duel complicat în optimi

Gazeta Sporturilor acum 41 minute
Echipa României va întâlni Japonia în . Turneul final va avea loc la Sevilla, în noiembrie.

Ciolacu: Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării / Premierul spune că a început aplicarea legii în localitățile cu mai puțin de 15.000 locuitori

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a susținut marți că Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. „Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării, urmând să facem

Incident la metroul din Londra. Martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi

Mediafax acum 4 ore
Un incident grav a avut loc marţi la metroul din Londra. Unii martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi într-o staţie. Zona a fost izolată şi mai multe echipe de la Poliţie şi ambulanţă au fost trimise în misiune.

Ce program vor avea liniile de transport public din București-Ilfov în perioada 1-6 mai

Ziare.com acum o ora
Transportul public din regiunea Bucureşti-Ilfov va funcţiona după programul unei zile de duminică, în perioada 1 - 6 mai, informează marți, 30 aprilie, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov (TPBI). Pe de a

UPDATE - Călăraşi: Fetiţă de patru ani şi bunica ei, moarte în aceeaşi zi. Necropsia va stabili ce anume a provocat decesul celor două. Există suspiciunea că femeia a făcut infarct când a aflat despre moartea copilei/ Precizările MS

News.ro acum 35 minute
O fetiţă de patru ani şi bunica acesteia, în vârstă de 59 de ani, din localitatea Spanţov, judeţul Călăraşi, au murit, în aceeaşi zi, în spitale diferite. Fetiţei i s-a făcut rău acasă, primele simptome fiind ale unei toxiinfecţii. În scurt timp, ea

Vremea

București
acum

18°
mar.

13°/18°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

10°/22°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°