Liderul PDL Theodor Stolojan a declarat, joi, că partidul nu are încă un candidat la Preşedinţie, iar legat de preferinţa şefului statului pentru Emil Boc ca şef al PDL, a amintit că Vasile Blaga a condus campaniile PDL, inclusiv cele prin care Traian Băsescu a devenit preşedinte, potrivit Mediafax.
Întrebat cum comentează faptul că Traian Băsescu a spus că îl preferă pe Boc pentru şefia PDL, Theodor Stolojan a declarat: "Este opinia şefului statului. Dar să nu uităm că domnul Blaga e cel care a condus toate campaniile electorale ale partidului, care au dus la venirea partidului la guvernare, inclusiv la câştigarea preşedintelui Băsescu de două ori a mandatului de preşedinte al ţării".
Stolojan a mai spus că Elena Udrea "a dovedit că are calităţi de luptătoare şi a câştigat mandatul de parlamentar", iar Emil Boc "a condus Guvernul României într-o perioadă extrem de complicată pentru România, în care s-au impins măsuri dure".
Theodor Stolojan nu crede că Boc va candida prentru şefia PDL. "Domnul Boc s-a exprimat că-şi doreşte să ducă până la capăt mandatul de primar şi cred că nu va lua decizia să candideze", a adăugat Stolojan.
El a arătat că "într-adevăr, PDL la ora actuală nu are identificat un candidat pentru Preşedinţia României" şi va trebui să facă acest lucru după alegerile interne din partid.
"PDL are această urgenţă care se cheamă organizarea alegerilor, se propune data de 23 martie, rămâne să fie aprobată de CNC, care se va desfăşura pe 23 februarie", a adăugat Stolojan.
Preşedintele Traian Băsescu a fost întrebat, joi, la Cluj, cine ar fi cel mai potrivit lider al PDL dintre Elena Udrea şi Vasile Blaga, el răspunzând, râzând: "Emil Boc".
Citeşte şi: Cezar Preda: De când a plecat Băsescu, PDL NU a avut lider care să-l tracteze. Soluţia este echipa
Băsescu: PDL nu are PREZIDENŢIABILI
El a precizat că Elena