În timpul sarcinii, dar şi după naştere, femeia trece prin schimbări hormonale, comportamentale şi chiar prezintă un risc mai mic de a dezvolta cancer mamar. Cercetătorii au descoperit, însă, că şi corpul bărbatului devenit tată trece prin modificări, unele chiar asemănătoare cu cele ale femeii.
"În timp ce schimbările cauzate de sarcină sunt evidente la femei, modificările care au loc în cazul bărbatului sunt mai subtile", a declarat dr. Allan Pacey, expert în fertilizare la Universitatea din Sheffield, Marea Britanie.
Afirmaţia lui este susţinută de un studiu efectuat de cercetătorii din Chicago care monitorizat 624 de bărbaţi ce au devenit recent taţi. Rezultatele analizei au dezvăluit şapte schimbări majore asupra organismului şi comportamentului masculin.
1. Devin mai docili
După naşterea copilului, nivelul testosteronului scade cu 34%. Acest hormon este responsabil de latura dominantă şi agresivă a comportamentului masculin. Astfel, bărbaţii devin mai paşnici şi mai preocupaţi de creşterea copilului şi de familie.
Scăderea nivelului testosteronului a evoluat în timp pentru a canaliza atenţia bărbatului asupra protejării copilului, care va asigura transmiterea genelor mai departe.
2. Mai puţin interesaţi de sex
Scăderea nivelului testosteronului din organism îi face mai grijulii cu partenera şi cu copilul, dar diminuează şi apetitul sexual. "Mai puţin testosteron duce la micşorarea libidoului, aşadar bărbaţii devin mai puţin interesaţi de sex", a declarat dr. Allan Pacey.
Totuşi, după ce copilul depăşeşte primii ani de viaţă, nivelul testosteronului începe să crească la rândul lui.
3. Au o memorie mai bună
Creierul unui bărbat devenit părinte funcţionează diferit de cel al unuia care nu are moştenitori.
Cercetătorii Universităţii americane Princeton au examinat creierele masculilor de maimuţă care