Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cele patru obiceiuri care te ajută să îmbătrâneşti sănătos

Publicat in Adevarul, miercuri 19 decembrie 2012 ·

Un studiu efectuat recent a clasificat primele patru obiceiuri care te ajută să atingi vârsta maturităţii, urmând un stil de viaţă sănătos.

Dr. Severine Sabia şi colegii săi de la England’s University College din Londra au asociat procesul de îmbătrânire sănătoasă cu o condiţie fizică şi psihică de invidiat, cât şi cu absenţa posibilelor efecte ale unor boli considerate cronice.

Studiul a apelat la un eşantion de 5100 de femei şi bărbaţi, deopotrivă. Aceştia au fost investigaţi întâi în perioada în care aveau între 35 şi 55 de ani şi mai târziu, când vârsta lor trecea deja de 60 de ani. În momentul iniţierii studiului, niciun pacient nu prezenta probleme cardiace sau cancer.

Cele patru obiceiuri sănătoase care ar trebui să fie urmate sunt:

1. Evitarea fumatului

2. Un consum de alcool în cantităţi moderate

3. Desfăşurarea unei activităţi fizice, cel puţin două ore şi jumătate, săptămânal

4. Consumul zilnic de fructe şi legume

Potrivit Huffington Post, cercetătorii au comparat rezultatele participanţilor care susţineau că au luat în considerare sfaturile privitoare la regimul de viaţă sănătos, cu al celor care au ignorat sugestiile, persoanele din prima categorie având de trei ori mai multe şanse să îmbătrânească fără să se îmbolnăvească, faţă de celelalte.

Pe lângă menţinerea unei vieţi active, din punct de vedere fizic şi psihic, consumul de fructe şi de legume a jucat un rol esenţial.

„Studiul nostru ar trebui să îi motiveze pe oameni să îşi schimbe în bine stilul de viaţă, ceea ce va reduce cazurile de mortalitate prematură şi va conduce către o bătrâneţe liniştită, netulburată de probleme grave de sănătate. Impactul favorabil este dat nu doar de respectarea unui singur criteriu dintre cele patru, cât de o îmbinare eficientă a acestora”, a explicat Severine Savia într-un comunicat de presă.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 2 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°