Poate nu-i decât în mintea mea ca un abur, e doar în capul meu ca o mahmureală. Deşi ar trebui să fie pe undeva, atârnată de ultimul vagon al istoriei, desenată pe vreun portativ ca un cântec necântat. De vreme ce o simt ca pe un membru fantomă, trebuie să fi fost acolo cândva. Iar dacă nu e, ce are ieşire la Marea Neagră? Şi din ce se înfruptă gurile astea deschise, care înfulecă, înfulecă şi scuipă cuvintele ca pe nişte oscioare? Democraţia e conceptul cu care se scobesc după ce s-au ghiftuit.
Dacă ea nu mai e sau nu e încă, al cui e steagul ăsta care flutură, în două culori calde şi una rece?
Între timp lumea se mişcă, se risipeşte şi se adună, în fiecare secundă cineva îşi pierde libertatea şi altcineva o câştigă. Aici, în epicentrul neantului, se pictează lozinci. "Justiţia trebuie să-şi facă datoria". Care e datoria Justiţiei? Depinde dinspre ce Alianţă priveşti.
Golul e plin de umbre vindicative, care se sfâşie. Buletinele meteo sunt sulimenite politic, buletinele medicale sunt sulimenite politic, morţii sunt fardaţi în nuanţe de partid, câţiva vii mai au paloarea nesănătoasă a independenţilor, ora exactă e raţionalizată şi distribuită cu parcimonie.
Între o Opoziţie mereu pe cale să se nască - tot timpul cât pe ce să se înfiripe, ocupată cu semnarea protocoalelor de constituire şi cu ocheadele telegenice aruncate electoratului de nu se ştie încă unde (stânga-dreapta? centru-mijloc?) - şi tumbele saltimbancilor Puterii, e o punte echivocă, pe care se leagănă un soi de cronicari militanţi, purtându-şi fiecare letopiseţul ca pe o boală ruşinoasă.
Ce se mai dă? La ce stă lumea asta amărâtă la coadă, cu sufertaşul? Se împarte nimicul, să ajungă la toată lumea.
Poate nu-i decât în mintea mea ca un abur, e doar în capul meu ca o mahmureală. Deşi ar trebui să fie pe undeva, atârnată de ultimul vagon al istoriei, desenată pe vreun po