Senatorul PSD Ilie Sârbu a criticat dur decizia preşedintelui Traian Băsescu de a respinge Memorandumul cu FMI, din cauza introducerii accizei suplimentare la benzină.
“Traian Băsescu se apropie de demenţă. A găsit o chichiţă care crede el că îl va face popular, însă trebuie să înţeleagă că nu va mai fi popular niciodată”, a comentat Sârbu refuzul preşedintelui de a semna Memorandumul pentru aprobarea negocierilor cu FMI.
Ilie Sârbu a fost propus de preşedintele PNL Crin Antonescu la conducerea comisiei parlamentare care va ancheta achiziţionarea, de către Ioana Băsescu, a unui teren agricol în judeţul Călăraşi.
Preşedintele Băsescu a anunţat luni seară că a decis să nu aprobe Memorandumul cu FMI, din cauza accizei suplimentare la carburanţi.
„Am decis să nu aprob acest memorandum, pentru că pe pagina a treia este făcută menţiunea, la obligaţiile asumate de Guvern: “majorarea accizei la carburanţi cu şapte eurocenţi pe litru”. Nu voi asuma această măsură“, a anunţat Băsescu.
Totodată, el a subliniat că a informat Fondul cu privire la poziţia sa, iar Guvernul are posibilitatea, în continuare, de a-şi asuma negocierea.
Materiale pe aceeaşi temă: Băsescu: Poziţia mea e cunoscută la Washington. Negocierile dintre Guvern şi FMI, fără mandat de la Cotroceni Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, luni, că nu va semna Memorandumul privind aprobarea negocierilor dintre Guvern şi Fondul Monetar Internaţional, motivul principal fiind introducerea accizei suplimentare la benzină. Traian Băsescu, despre noua taxă pe combustibil: Aceşti bani sunt pentru alegeri, pentru baronii, baroneţii şi baronaşii din teritoriu Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică seara, că acciza pe combustibil care ar urma să fie introdusă de la începutul anului viitor are drept scop nu aducerea de bani în plus la bugetul de stat, ci finanţarea campaniei electo