Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sabău joacă tare

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 17 iunie 2009 ·

În plină criză financiară, viitorul antrenor de la Dinamo le cere conducătorilor să-i păstreze pe jucătorii cu salarii mari. Sursa: Mediafax

Ioan Ovidiu Sabău este ca şi numit în funcţia de antrenor al echipei de fotbal Dinamo. Fostul internaţional nu doreşte însă să semneze cu ochii închişi contractul care-l leagă pentru următorii doi ani de formaţia din Şoseaua Ştefan cel Mare, ci negociază la sânge fiecare punct.

„Moţul” vrea să scape de jucătorii plafonaţi, dar doreşte să păstreze vedetele, fiindcă nu vrea s-o ia de la zero cu fotbalişti necopţi. Asta, în plină criză financiară, la care se adaugă problemele specifice de la Dinamo, unde, din pricina ratării prezenţei în Liga Campionilor, s-a dat cu piciorul unei sume de 10 de milioane de euro. Înainte de a-l alege pe Sabău, Dinamo l-a căutat pe Loţi Boloni.

„Am refuzat Dinamo pentru că are o situaţie delicată”, a explicat, ieri, antrenorul de la Standard Liege motivele pentru care a exclus din start o colaborare cu gruparea „câinilor roşii”.

EVZ: Neluţu, te-ai înţeles cu Dinamo la negocierile de luni seară?

Ovidiu Sabău: Te poţi înţelege la o simplă discuţie? Nu se pot stabili detaliile în două-trei ore şi nici nu poţi semna un contract într-un timp aşa de scurt. Vor urma alte runde de negocieri.

Joci dur la tratative?

Trebuie să-şi spună fiecare parte punctul de vedere, să ştim obiectivele. E nevoie de un plan bine pus la punct şi să respectăm fiecare parte anumite lucruri...

Nu e încă stabilită o strategie?

Trebuie să discutăm. Mergem pe ideea lor, dacă mă conving că este cea mai bună, sau se va urma ideea mea, dacă vor fi convinşi că e cea mai bună. Dacă nu vom ajunge la un acord, vor trebui să-şi caute pe altcineva. Eu sper să ne înţelegem.

E vorba despre lotul de jucători şi dacă se va decide rema

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 5 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 9 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 8 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 10 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 6 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 13 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 5 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 7 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 13 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°