De multe ori, doar întîmplarea şi amintirile contemporanilor pot lămuri originea şi evoluţia unor cuvinte argotice. Necuprinse în dicţionare, instabile ca formă şi ca sens, acestea ajung extrem de repede mici enigme etimologice pentru generaţiile ulterioare şi ridică dificultăţi în faţa ediţiilor critice sau a traducerilor. Un cuvînt care se poate găsi în amintirile din vremea comunismului sau în reportaje despre viaţa militară este diribau sau dilibau: cu variaţia fonetică r/l, uşor explicabilă prin circulaţia sa predominant orală. În texte jurnalistice din ultimii ani, forma diribau apare de mai multe ori, în contexte destul de clare şi însoţită de explicaţii: "Generalul I.C. (...) revine la moda veche, de a trimite soldaţii la munci, adică la diribau în limbajul cazon" (Evenimentul zilei = EZ, 13.10.1999); "De la Transfăgărăşan la cartierele civile sau în mină, de la Canal la Casa Poporului, educaţia prin muncă din armată a dat naştere şantierelor kaki populate de brigăzile de diribau" (EZ, 15.01.2006); "Tinerii încorporaţi în aceste detaşamente de muncă (la diribau cum mai erau denumite aceste unităţi în argoul ostăşesc) lucrau în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii (între 1950-1956 a purtat denumirea Serviciul Muncii) din Ministerul Construcţiilor" (EZ, 26.08.2006). În comentariile cititorilor sau în alte articole apare şi varianta dilibau: "Am făcut 16 luni de armată la dilibau, adică construcţii, munci agricole etc., din cauza dosarului prost" (ibid.); "am plecat în armata pe care am făcut-o la dilibau cu tot felul de foşti deţinuţi de drept comun" (Cariere, 30.11.2005). Autorii textelor publicistice sînt conştienţi de caracterul argotic şi adesea ironic al termenului, pe care îl marchează prin punerea între ghilimele: "la diribau nu ajungeau decât cei fără pile ori cu probleme faţă de regim", "viaţa de diribau a unui consătean de la Canal"; "ştiam