Ieri, Tribunalul Bucureşti a respins contestaţia Rodicăi Culcer la decizia de destituire din funcţia de şef al redacţiei Ştiri de către conducerea Societăţii Române de Televiziune.
Ieri, Tribunalul Bucureşti a respins contestaţia Rodicăi Culcer la decizia de destituire din funcţia de şef al redacţiei Ştiri de către conducerea Societăţii Române de Televiziune, informează Mediafax. Decizia poate fi atacată cu recurs la Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal a Curţii de Apel Bucureşti. În acţiunea îndreptată împotriva TVR, Rodica Culcer arăta că postul de şef al Redacţiei Ştiri nu a fost transformat, ci desfiinţat, în prezent ea coordonînd, ca director al Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport, doar activitatea a două secretare. Jurnalista spunea că a primit un act adiţional la contractul de muncă prin care se schimba titulatura postului, ulterior primind şi o fişă de post prin care i se luau atribuţiile.
Consiliul de Administraţie al SRTv a adoptat, în 15 octombrie 2007, o hotărîre privind reorganizarea Direcţiei Ştiri şi transformarea acesteia în Direcţia Emisiuni Informative şi Sport. Atunci, conducerea TVR spunea că reorganizarea nu vizează eliminarea Rodicăi Culcer de la conducerea Direcţiei Ştiri a TVR. "Eu am primit, la momentul respectiv, un act adiţional la contractul de muncă, prin care se schimba titulatura postului. Am crezut atunci că postul se transformă, nu că s-a desfiinţat. Ulterior, am primit o fişă de post prin care mi se luau atribuţiile. Nu titulatura mă deranjează, dar am văzut că mi s-au redus cu 2/3 atribuţiile. Atunci am considerat că modificarea s-a făcut cu rea-credinţă şi doar pentru a fi înlăturată eu. Am dat un concurs pentru un anumit post, nu se poate modifica conţinutul postului în mod unilateral. Nu am în subordinea mea decît două secretare", declara atunci Rodica Culcer.
Decizia cond