Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Circul continuă în fotbalul mic: fotbaliştii şi fanii şi-au vărsat nervii pe arbitri în Dâmboviţa!

Publicat in Pro Sport, marți 19 noiembrie 2013 ·

La alegerile pentru preşedintele AJF Dâmboviţa a fost prezent şi inspectorul şef al IPJ Dâmboviţa care a ţinut să le aducă aminte reprezentanţilor echipelor din judeţ despre problemele de organizare prezentate de oamenii din subordinea sa. Se pare că discursul lui Danil Zepişi a fost doar pentru el, deoarece în weekendul ce a trecut, au avut parte din nou incidente pe stadioane.

Arbitru lăsat inconştient

Cel mai grav incident a avut loc la meciul din primul tur al Cupei României, Dentaş Bâldana – Fulgeru Lunguleţu. Partida a fost întreruptă în minutul 83, la scorul de 2-1, deoarece arbitrul central a fost lovit de portarul oaspeţilor şi a picat din picioare, pierzându-şi inconştienţa.

“Am înţeles de la colegi că portarul de la Lunguleţu m-a lovit cu pumnul peste faţă, însă nu-mi amintesc nimic, pentru că mi-am pierdut cunoştinţa. Când mi-am revenit, mi se acordau îngrijiri medicale. Vă daţi seama că nu am mai continuat să arbitrez, abia am reuşit să mă ţin pe picioare”, a sunat mărturisirea şocantă a tânărului arbitru, lovit cu bestialitate de portarul de la Lunguleţu, pentru Jurnal de Dâmboviţa.

Atacaţi cu var de suporteri

O altă confruntare cu probleme a fost şi Voinţa Ioneşti – Voinţa Vişina, care s-a terminat rău pentru cavalerii fluierului. Se pare că aceştia au fost atacaţi de suporterii oaspeţi după fluierul de final, iar unul dintre ei a aruncat cu var înspre maşina centrarului. Acesta a avut probleme după ce substanţa a intrat în contact cu ochii.

“Totul a pornit de la proasta organizare a meciului. La final, suporterii echipei oaspete au intrat pe teren, ne-au scuipat, ne-au înjurat, astfel că am mers direct la maşină, însă au venit după noi. Unul dintre ei a aruncat cu var înăuntru, chiar şi în ochi aveam var. Oaspeţii nici măcar nu au mai semnat foaia, pentru că am plecat val-vârtej de la stadion”, a transmis Mari

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 4 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 11 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 6 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 9 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°