Curtea s-a umplut de oaspeti. Socrii, aia mari si aia mici, stau ca niste scolari timizi, unul langa altul, pe scaunele parca neincapatoare. Au capetele acoperite cu marame si asteapta randuiala straveche. Clipesc indesit din ochii umeziti si se foiesc continuu. Nu-si gasesc defel locul in sambata aceasta aleasa sa le insemneze rostul de parinti. In fata lor, in picioare, mirii. Par coborati dintr-un tablou cu printi si printese, intr-atat sunt de frumosi. Emotia le-a colorat obrajii si cred ca asa trebuie sa arate ingerii trecuti de copilarie. Dintr-odata se face liniste. O liniste mitologica in care deslusesc si pasul divinitatii. Calca greu, de se cutremura pamantul. Si cerul se clatina, si Soarele, ale carui mustati imi cad piezis pe frunte. Stolnicul nuntii isi incepe solemn 'Iertaciunea'. Vorbeste apasat si grav, urmarit de martorii ritualului pastrat din mosi. Povesteste ca intr-o luni Dumnezeu a creat 'raiul de la Rasarit'. Ptiu, drace, textul e neactualizat, fiindca altfel nu pricep eroarea strecurata acolo. Probabil ca autorul a apucat vremurile in care 'Stalin si poporul rus/Fericirea ne-au adus'. Stramb din nas si ma grabesc sa ticluiesc o erata care sa repare nedreptatea pricinuita raiului din Apus... Sa reinstaureze corectitudinea politica actuala. Tot cugetand la nepotrivirea de cuvinte, am pierdut sirul datinii. M-am trezit tocmai cand Zamislitorul il adormea pe Adam, ii lua o coasta si-o intrupa pe Eva. Cu mine deodata s-a trezit si donatorul involuntar de os prisoselnic, care, inspaimantat, a strigat cu glas tare: 'Ce-i asta, Doamne ?' Femeia, pezevenghiule, ii raspund eu, in dreptul Alui de Sus, prins cu alte treburi ceresti. Vasazica, nasterea jumatatii barbatului, prin raptul costal originar, a fost motiv de spaima, si nu de bucurie. De atunci, din clipa aceea, sculati din somn, scoboratorii din primul om isi urla sperietura zi de zi. Caci,