Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Interceptări în peste 10% din dosarele Parchetului General

Publicat in Jurnalul, luni 6 decembrie 2010 ·

În timp ce procurorul general Laura Kovesi nu poate menţiona exact numărul dosarelor Parchetului General în care s-a soclicitat înregistrarea video sau telefonică, Daniel Morar spune că DNA a primit aprobări în 110 dosare soluţionate / Foto: Dragoş Stoica / Jurnalul Naţional Gogu sau Bubulina din faţa televizorului, devoratori de poveşti cotidiene, ar putea crede că treaba asta cu “stenogramele” luate dintr-un dosar penal şi publicate este o mare sfârâială. Ba mai mult, ar putea crede că toată “inculparea” unei persoane, fie ea ori publică, ori semianonimă, atârnă, ca o ancoră înfiptă pe fundul mării, de o stenogramă a unei interceptări telefonice. Apetitul deosebit pentru devorarea stenogramelor de public îşi are rădăcina, evident, în apetitul unora şi al altora de a le livra la rândul lor către public cu mare tam-tam. Cert este că o înregistrare telefonică făcută într-un dosar penal, nesusţinută de un flagrant sau de alte dovezi, nu pune cătuşe şi nu aruncă dincolo de gratii pe cineva care s-ar putea face vinovat de comiterea unei fapte penale.

Deşi am adresat procurorului general al României un chestionar de 14 întrebări referitoare la mai multe aspecte legate de înregistrările telefonice dintr-un dosar penal şi autorizarea acestora, am primit un răspuns tehnic, chinuit, a cărui cocoşare se întinde pe două pagini şi jumătate. Deşi au evitat răspunsuri punctuale la întrebări referitoare la procedura de înregistrare a telefoanelor unor inculpaţi sau învinuiţi, trimiţându-ne din alineat în alineat la Codul de Procedură Penală, reprezentanţii PÎCCJ nu au binevoit să răspundă punctual nici la întrebarea: “În câte dosare aflate pe rolul PÎCCJ în ultimii doi ani s-au cerut autorizări a unor înregistrări telefonice?”.

Răspunsul la această întrebare este inclus într-o “mămăligă” mai mare în care se răspunde la alte două întrebări: “Sub aspectul dosarelor pen

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 58 minute
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum o ora
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 3 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 11 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

NATO, UE şi SUA condamnă exercițiile nucleară ale Rusiei. Rușii au explicat de ce le-au efectuat

Wall-Street.ro acum 2 ore
NATO, UE şi SUA au calificat drept iresponsabile exerciţiile militare pentru folosirea unor arme nucleare tactice anunţate mai devreme de Moscova, care şi-a motivat această decizie în urma declaraţiilor unor oficiali occidentali şi implicării crescâ

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum o ora
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 3 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 3 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

19°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

18°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

18°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°