În timp ce procurorul general Laura Kovesi nu poate menţiona exact numărul dosarelor Parchetului General în care s-a soclicitat înregistrarea video sau telefonică, Daniel Morar spune că DNA a primit aprobări în 110 dosare soluţionate / Foto: Dragoş Stoica / Jurnalul Naţional Gogu sau Bubulina din faţa televizorului, devoratori de poveşti cotidiene, ar putea crede că treaba asta cu “stenogramele” luate dintr-un dosar penal şi publicate este o mare sfârâială. Ba mai mult, ar putea crede că toată “inculparea” unei persoane, fie ea ori publică, ori semianonimă, atârnă, ca o ancoră înfiptă pe fundul mării, de o stenogramă a unei interceptări telefonice. Apetitul deosebit pentru devorarea stenogramelor de public îşi are rădăcina, evident, în apetitul unora şi al altora de a le livra la rândul lor către public cu mare tam-tam. Cert este că o înregistrare telefonică făcută într-un dosar penal, nesusţinută de un flagrant sau de alte dovezi, nu pune cătuşe şi nu aruncă dincolo de gratii pe cineva care s-ar putea face vinovat de comiterea unei fapte penale.

Deşi am adresat procurorului general al României un chestionar de 14 întrebări referitoare la mai multe aspecte legate de înregistrările telefonice dintr-un dosar penal şi autorizarea acestora, am primit un răspuns tehnic, chinuit, a cărui cocoşare se întinde pe două pagini şi jumătate. Deşi au evitat răspunsuri punctuale la întrebări referitoare la procedura de înregistrare a telefoanelor unor inculpaţi sau învinuiţi, trimiţându-ne din alineat în alineat la Codul de Procedură Penală, reprezentanţii PÎCCJ nu au binevoit să răspundă punctual nici la întrebarea: “În câte dosare aflate pe rolul PÎCCJ în ultimii doi ani s-au cerut autorizări a unor înregistrări telefonice?”.

Răspunsul la această întrebare este inclus într-o “mămăligă” mai mare în care se răspunde la alte două întrebări: “Sub aspectul dosarelor pen