Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Manifestaţie de protest la Viena împotriva pachetului de austeritate bugetară

Publicat in Adevarul, sâmbătă 27 noiembrie 2010 ·

O demonstraţie de protest împotriva măsurilor de austeritate bugetară anunţate de Guvern pentru 2011 a avut loc, sâmbătă, la Viena, la care au participat, potrivit organizatorilor, 10.000 de persoane, reprezentând 110 organizaţii non-guvernamentale şi sociale.

Coloanele de manifestanţi s-au deplasat pe ringul vienez, din zona Observatorului astronomic Urania, începând cu ora 13.00, spre Universitate, iar la ora 17.00 au blocat zona din faţa sediului Guvernului de la Hofburg, unde în coaliţia SPO - OVP (Partidul Social Democrat - Partidul Popular Austriac) au avut loc noi discuţii privind bugetul pentru anul viitor, potrivit Agerpres.

Au fost mobilizaţi, de asemenea, reprezentanţi ai organizaţiilor studenţeşti, ai asociaţiilor persoanelor cu handicap şi reprezentanţi ai Verzilor şi din celelalte landuri ale Austriei.

Din primele ore ale dimineţii, coloane de autobuze au adus la Viena manifestanţi din Klagenfurt, Salzburg, Gratz şi Linz, ceea ce a provocat o mare perturbare a circulaţiei pe principalele artere ale oraşului, cu atât mai mult cu cat o serie de străzi au fost interzise traficului auto, pentru a facilita circulaţia pietonală pe Maria Hilfestrasse, principala zonă comercială a oraşului.

Demonstranţii au cerut Guvernului să renunţe la tăierile de fonduri pentru învăţământul universitar şi pentru alocaţiile familiale. Pentru atragerea de fonduri suplimentare la Buget în 2011, Guvernul a programat trei noi majorări de taxe şi reducerea sumelor destinate alocaţiilor şi ajutoarelor de stat. Alocaţia de asistenţă pentru copii nu va depăşi 100 de euro, pentru copiii între 6 şi 15 ani, iar economiile la acest capitol ar putea fi de 167,8 milioane euro, iar sumele de asistenţă socială pentru mame care îngrijesc copii au fost reduse, ca şi vârsta până la care familiile cu studenţi pot primi sprijin de la stat.

Plafonul a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 40 minute
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 51 minute
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 5 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum o ora
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

8°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°