Suspendarea Memorandumului României cu Fondul Monetar Internaţional ar putea deprecia leul la 4,5 lei/euro pe termen foarte scurt şi am putea asista la o respingere a ofertelor băncilor la licitaţiile pentru titluri de stat, pe fondul randamentelor în creştere, a declarat luni, analistul - şef al BCR Eugen Sinca, vicepreşedinte al Asociaţiei Analiştilor Financiar - Bancari din România - AAFBR.
“Vom avea probabil o mică întârziere în relaţia cu FMI, similară cu cele din anii precedenţi, iar din ianuarie situaţia ar putea reintra în normal. Dacă ne uităm la istoria relaţiilor dintre România şi FMI vedem că acordurile au evoluat după un tipar “stop and go” ceea ce înseamnă că avem încă un drum de parcurs în consolidarea reformelor într-un cadru instituţional bine definit. Pe termen foarte scurt am putea avea o depreciere a leului spre 4,50 lei/euro, aceasta fiind de altfel şi estimarea noastră pentru luna decembrie 2013, neschimbată încă din vară”, a spus Eugen Sinca, potrivit Agerpres.
Sinca a explicat că, având în vedere că Ministerul de Finanţe a acoperit deja necesarul brut de finanţare pentru 2013 şi acum construia o rezervă de lichiditate pentru 2014, am putea asista la o respingere a ofertelor băncilor la licitaţiile pentru titluri de stat, pe fondul randamentelor în creştere.
“Pentru stabilitatea financiară a României, privită inclusiv din perspectiva nevoii de a avea cât mai rapid un buget de stat pentru 2014, ar fi de dorit ca acordul cu FMI să reintre în normal în următoarele săptămâni. În caz contrar nu vom mai avea o relaxare a politicii monetare prin reducerea rezervelor minime obligatorii la lei în 2014, ceea ce înseamnă că şi revenirea economică va suferi”, a mai declarat Sinca.
Acordul cu FMI este în acest moment suspendat
Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni că a decis să nu aprobe memorandumul vizând negocier