Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A începutul concursul de soluţii: cum vreţi să arate Centrul Iaşului

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 22 iulie 2013 ·

Respect şi sensibilitate: asta solicită Primăria de la proiectele care vor fi depuse de arhitecţi la concursul de soluţii pentru transformarea bulevardului Ştefan cel Mare. După multiple scandaluri pe această temă soldate cu proteste şi amenzi usturătoare, Primăria a demarat concursul de soluţii pentru modernizarea centrului oraşului. Acesta va fi organizat pe 18 septembrie la ora 10, deşi primul termen anunţat de edili pentru publicarea unei viziuni asupra Centrului a fost luna mai, după Sărbătorile Pascale. Concursul va avea ca temă „Reabilitarea vestigiilor arheologice de pe bulevardul Ştefan cel Mare - valorificare urbanistică“ şi se învârte în jurul conceptelor de respect şi sensibilitate. „Concursul are drept scop promovarea de idei noi în urbanism şi arhitectură, cautând soluţii noi de remodelare a spaţiilor urbane existente, încurajând creativitatea şi cercetarea arhitecturală prin implementarea cu "respect şi sensibilitate" a unor proiecte contemporane într-o zona istorică de tradiţie - axul bulevardului Ştefan cel Mare şi Sfânt – supusă în decursul timpului la numeroase transformări“, solicită reprezentanţii Primăriei. Cerinţele

Municipalitatea le cere arhitecţilor soluţii personalizate centrului oraşului şi în deplină concordanţă cu dimensiunea istorică a zonei, dar care să includă şi funcţiuni contemporane. Zona supusă studiului este bulevardul Ştefan cel Mare, din Piaţa Unirii până la Palatul Culturii, zona Cub, parcul din faţa şi din jurul Teatrului Naţional până la Filarmonică, precum şi curtea interioară de la Direcţia Agricolă. Arhitecţii interesaţi trebuie să urmărească refuncţionalizarea zonei pietonale şi amenajarea de terase, spaţii pentru expoziţii, spectacole în aer liber sau târguri, precum şi spaţii de odihnă şi de recreere. Zona pentru spectacole trebuie să fie amenajată într-o zonă cu puţine apartamente şi care să poată asigura am

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 52 minute
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Starea lui Florin Piersic este gravă. Anunțul făcut de medicii de la Spitalul Foișor din Capitală

Ziare.com acum o ora
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi, 9 mai, la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular Bucureşti, la momentul internării pacientul prezentându-se cu o "stare generală gravă", afirmă reprezentanţii unităţii medicale

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum o ora
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Ministrul din Uniunea Europeană care are pregătit un ”rucsac de urgență” în caz de război

Ziare.com acum o ora
Ministrul Apărării din Polonia Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a declarat într-un interviu publicat joi de cotidianul Rzeczpospolita că are pregătit un "rucsac de urgenţă" în caz de situaţie neprevăzută sau de război şi şi-a încurajat concetăţenii să facă

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum o ora
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 3 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

VIDEO George Simion, la palatul lui Gigi Becali: „Dacă venea mai venea mai devreme, îi dădeam 500.000 de euro, cum am dat la PSD”

Gazeta Sporturilor acum o ora
După ce a vorbit despre în Qatar, Gigi Becali a discutat și despre politică. A fost vizitat de George Simion, liderul partidului AUR, și de Mihail Neamțu, candidat AUR la alegerile europarlamentare. - Gigi Becali

Vâlcea: Un bărbat care lucra la reconstrucţia unui drum forestier a murit, după ce a fost prins sub un mal de pământ

News.ro acum o ora
Un bărbat în vârstă de 54 de ani, care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona oraşului Călimăneşti din judeţul Vâlcea, a murit, joi, după ce a fost prins sub un mal de pământ. Poliţia şi Inspectoratul Teritorial de Muncă au demarat inves

Irina Begu e în turul doi la Roma » Victorie după meci întins pe două zile

Gazeta Sporturilor acum 35 minute
Irina Begu (33 de ani, 161 WTA) s-a calificat în turul 2 al turneului de la Roma după ce a trecut de Rebeka Masarova (24 de ani, 104 WTA), din Spania, scor 5-7, 6-3, 6-4.

Bogdan Ivan: Aplicaţia Unică a Statului va oferi primele servicii la începutul anului 2025

News.ro acum o ora
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării Bogdan Ivan a anunţat că Aplicaţia Unică a Statului va avea primele servicii funcţionale la începutul anului viitor. „Noi am semnat contractul pentru execuţia Aplicaţiei Unice a Statului în luna martie

Vremea

București
acum

17°
joi

12°/17°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

19°
joi

11°/19°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°