Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antibiotice Iași exportă și în SUA medicamente

Publicat in Capital, luni 13 decembrie 2010 ·

Producătorul ieșean de medicamente a început exportul de medicamente finite în SUA, unde au obținut aprobarea pentru Ampicilină. Contractele cu SUA au o valoare de 20 milioane dolari pe o perioadă de cinci ani.

Antibiotice Iași, una dintre puținele companii profitabile din portofoliul statului, a împlinit 55 de ani. Producătorul de medicamente a reușit să își majoreze constant cifra de afaceri în ultimii ani, cea din 2010 fiind de patru ori mai mare decât cea din 2000, la fel și profitul net, care, în acest an, este de trei ori mai mare decât cel de acum zece ani. Capitalizarea bursieră (simbol ATB) a crescut mult mai mult, valoarea de peste 270 milioane lei din prezent fiind de 33 de ori mai mare decât cea din 2000.

Un eveniment important pentru Antibiotice este exportul de medicamente finite în SUA, reușit pentru prima dată în iunie 2010. Compania ieșeană a reușit să obțină după trei ani aprobarea FDA (Food and Drug Administration) pentru exportul de Ampicilină injectabilă în patru doze. Contractele deja încheiate se ridică la 20 milioane dolari pentru o perioadă de cinci ani.

Exporturile ATB ajung în 40 de țări de pe cinci continente, principala destinație fiind Europa, cu 35% din total, urmată de Africa cu 17,5%, de Asia cu 15,9% și de zona Rusia și CSI cu 15,6%. În America de Nord ajung 10,3% din exporturile Antibiotice, iar în America de Sud 5,4%. Un procent de 0,3%, adică restul, aterizează în Australia.

Valoarea exporturilor estimată pentru acest an este de 8,5 milioane dolari, însemnând o creștere de 150% în ultimii cinci ani. Cifra de afaceri netă din 2009 s-a ridicat la aproape 220 milioane lei, în ușoarî creștere de la 216 milioane lei în 2008, iar profitul net a fost de aproape 12 milioane lei, puțin mai mare decât cel din anul anterior, de 10,5 milioane lei. Cifrele sunt în scădere față de 2007, câdn s-a înregistrat o cifră

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 28 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Tulcea: Accident rutier între un microbuz şi o maşină de teren, cu nouă persoane implicate / Şapte victime au fost evaluate medical şi vor fi transportate la spital - FOTO / VIDEOA

News.ro acum 53 minute
Un accident rutier a avut loc, joi după-amiază, între un microbuz şi o maşină de teren, în judeţul Tulcea, în evenimentul rutier fiind implicate nouă persoane. Şapte victime au fost evaluate din punct de vedere medical şi vor fi transportate la spit

UPDATE - Spitalul Foişor: Florin Piersic, internat cu o stare generală gravă, în urma unui sepsis cu punct de plecare de la nivelul unei proteze totale de genunchi /Proteza a fost scoasă şi înlocuită cu o proteză provizorie cu pompă de antibiotic- surse

News.ro acum 29 minute
Actorul Florin PIersic a fost internat, joi, la Spitalul Foişor din Bucureşti ”cu o stare generală gravă, în urma unui sepsis cu punct de plecare de la nivelul unei proteze totale de genunchi”. Medicii fac investigaţii suplimentare pentru a decide p

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 3 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Muzeul Naţional de Artă al României nu va participa la Noaptea Muzeelor. Membrii de sindicat au anunțart că nu vor să lucreze în afara programului

HotNews acum 47 minute
Muzeul Naţional de Artă al României nu va participa la ediţia din acest an a Nopţii Muzeelor, după ce membrii sindicatului din instituţia muzeală au anunţat că nu vor efectua ore suplimentare în afara programului obişnuit de lucru în data desfăşurăr

Fabrica de ulei din Constanţa, amendată cu 50.000 de lei de Garda de Mediu pentru poluarea reţelei de canalizare cu grăsimi vegetale

News.ro acum o ora
Fabrica de ulei din Constanţa a fost amendată cu 50.000 de lei de comisarii Gărzii de Mediu pentru poluarea reţelei de canalizare cu grăsimi vegetale. Reprezentanţii Gărzii de Mediu au anunţat, joi, că verificările la fabrica de ulei au fost făcute

Marcel Ciolacu: Prim-miniştrii se schimbă unul pe an. Eu sunt al zecelea în această serie, şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că prim-miniştrii se schimbă unul pe am şi el este al zecelea în această serie. ”Şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului”, a mai spus şeful Executivului, el precizâ

Vești bune pentru Shakira. Ce s-a întâmplat cu problemele juridice pe care le avea în Spania?

Ziua Constanta acum o ora
Un tribunal spaniol a anunţat joi că a clasat cea de-a doua procedură pentru fraudă fiscală deschisă împotriva celebrei cântăreţe Shakira, care a scăpat astfel de problemele juridice pe care le avea în ţara în care a locuit timp de mai mulţi ani, in

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 3 ore
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Tragedie în Vâlcea. Un bărbat a fost prins sub un mal de pământ, în timp ce lucra la un drum forestier

Ziare.com acum 2 ore
Moarte îngrozitoare pentru un bărbat care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona Rostea din Călimăneşti. Acesta a decedat joi, 9 mai, după ce a fost prins sub un mal de pământ, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea. "

Vremea

București
acum

16°
joi

12°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

19°
joi

11°/19°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°