Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Finanţare pentru tinerii interesaţi de agricultură

Publicat in Adevarul, miercuri 11 martie 2009 ·

Fermierii pot primi între 10.000 şi 25.000 de euro. Cererile pentru obţinerea fondurilor pe Măsura 112 pentru „Instalarea tinerilor fermieri”, se pot depune până la data de 25 martie. Condiţia este ca fermierii să fie până în 40 de ani şi să aibă un proiect viabil în agricultură. Suma totală prevăzută acestei măsuri este de 84 de milioane de euro, anunţă directorul Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Bistriţa-Năsăud, Vasile Râpan. Cei interesaţi trebuie să-şi depună un dosar complex, care trebuie să conţină, printre altele, un plan de afaceri prin care să demonstreze că afacerea lor are şanse reale să se dezvolte în timp. În funcţie de sectorul agricol pentru care optează, fermierii trebuie să îndeplinească o serie de condiţii minimale. De exemplu, dacă optează pentru o fermă de vaci, pentru suma de 10.000 de euro trebuie să deţină 24 de capete de vite. Oamenii în vârstă pot să-şi transfere exploataţia agricolă pe numele urmaşilor şi să beneficieze de aceşti bani. „Deocamdată nu există niciun dosar depus pe această măsură, ci doar oameni care şi-au exprimat intenţia de a solicita finanţare”, spune Râpan.

Vrea plante ornamentale sau iaz cu peşti

Cristian Hartmann are 34 de ani şi deţine teren în Blăjenii de Sus. El este unul dintre tinerii interesaţi să-şi dezvolte o afacere in domeniul agricol, cu finanţare pe Măsura 112. „M-am gândit să îmi depun un dosar, dar încă mă mai gândesc pentru ce anume. Aş opta pentru o cultură de plante ornamentale sau un iaz cu peşti. Suma depinde de domeniul pe care îl alegi. E mai complicat, trebuie să depui mai multe acte şi să faci dovada că în câţiva ani poţi să te dezvolţi”, spune Cristian. Principala sa dificultate este planul de afaceri, pentru care trebuie să apeleze la o firmă de consultanţă pentru proiecte.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 28 minute
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum o ora
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum o ora
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Iga Swiatek, al doilea an consecutiv în finală la Madrid Open

News.ro acum 55 minute
Iga Swiatek, liderul mondial, s-a calificat, joi, pentru al doilea an consecutiv în finala turneului WTA 1000 de la Madrid. Ea a învins-o pe americanca Madison Keys (locul 20 WTA) cu 6-1, 6-3 în 70 de minute. În urmă cu un an, Swiatek a pierdut fina

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 4 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Trei turişti polonezi au rămas blocaţi în zăpadă la coborârea de la Vârful Omu

Mediafax acum 4 ore
„Intervenţie în derulare pentru recuperarea a trei turişti polonezi care au rămas blocaţi în zăpadă la coborârea de la Vf. Omu, pe Valea Cerbului”, transmite Salvamont Prahova. Potrivit sursei citate, doi salvatori montani au plecat către turiştii p

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 2 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum 2 ore
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Primele rezultate ale analizelor în cazul fetiței de patru ani care a murit după ce a mâncat pește

Adevarul acum o ora
Analizele probelor luate de DSV din magazinul sătesc din Călărași arată că peștele era infestat cu bacterii peste limitele normale.

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

19°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

19°
joi

12°/21°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°