Economia de combustibil estimată este de 300.000 mc gaze naturale pe an
Compania IAR Ghimbav, controlată de stat prin Ministerul Economiei, a demarat anul trecut un proiect de investiţii pentru eficientizarea energetică a societăţii, valoarea totală a investiţiilor fiind de 600.000 de lei (aproximativ 150.000 de euro). Anul trecut au fost alocaţi pentru modernizarea sistemului de încălzire şi de producere a aburului tehnologic 267.251 de lei, ne-a declarat Neculai Banea, directorul general al societăţii, urmând ca în acest an să fie alocaţi în Bugetul de Venituri şi Cheltuieli alţi 225.000 de lei pentru finalizarea proiectului de investiţii, programată pentru luna aceasta.
„Principalele avantaje ale realizării acestei investiţii sunt economie de combustibil - gaze naturale, estimată la cca 300.000 mc/an, asigurarea, din punct de vedere calitativ, a parametrilor tehnologici optimi pentru energia termică livrată, o mai mare siguranţă în funcţionare, precum şi diminuarea volumului de noxe emise”, ne-a mai declarat Banea.
Pentru instalaţia de încălzire cu aeroterme în Atelierul Tratament de Suprafaţă vor fi alocate în acest an 105.000 lei. „Instalarea acestui sistem va îmbunătăţi funcţionarea instalaţiei de ventilaţie şi va ameliora condiţiile de microclimat necesare în atelier”, a mai spus sursa citată. Economia de combustibil estimată este de 300.000 mc gaze naturale pe an
Compania IAR Ghimbav, controlată de stat prin Ministerul Economiei, a demarat anul trecut un proiect de investiţii pentru eficientizarea energetică a societăţii, valoarea totală a investiţiilor fiind de 600.000 de lei (aproximativ 150.000 de euro). Anul trecut au fost alocaţi pentru modernizarea sistemului de încălzire şi de producere a aburului tehnologic 267.251 de lei, ne-a declarat Neculai Banea, directorul general al societăţii,