Iulian Hatura, antrenorul handbalistilor de la Politehnica, vrea cu orice pret sa-si duca echipa in Liga Nationala. Iesenii incheie astazi cantonamentul de la Muncel. Este ora 6.20 si soarele isi face loc printre copacii umbrosi. In patru camere ale uneia dintre cladirile taberei scolare de la Muncel se suna desteptarea. Incepe o noua zi de cantonament. Paisprezece tineri infrunta racoarea matinala si ies la primul antrenament al zilei, de fapt, inviorare mai ampla, care dureaza o ora. Gindul ca ziua se anunta grea, cu trei antrenamente, ii cam sperie pe baieti, care uita totusi de febra musculara, de micile indigestii si trag de ei. Comenzile antrenorului sint scurte si decise. Executiile la fel. In fata tinerii vad numai Liga Nationala, adica un vis pe care atitia amatori de handbal din Iasi il au de ani buni. Amintirile Mecon-ului bintuie antrenorul, o parte din jucatorii care au trait momentul, dar si pe citiva din generatia tinara, purtati in tribunele suprapopulate ale Salii Polivalente de parintii lor. "Gata, m-am saturat sa mai astept. Am fixat un obiectiv si trebuie sa-l indeplinim, indiferent cum. Cred ca ajung atitia ani in care Iasul s-a tot uitat cum alte echipe din Moldova joaca in prima divizie. Handbalul masculin a fost mai intii la Iasi si apoi la Bacau sau Vaslui." Cavalcada continua: sprinturi, "broscute", ruperi de ritm, mingi medicinale, adica "meniul" intregii zile. Finalul e apoteotic, cu o alergare de 10 km pe muchie. Prin tabara lumea se plimba, se joaca. "Astia alearga de atunci?" , vine o replica din partea unui pusti care schiteaza semnul crucii. Determinarea e insa maxima si cintecele cu tenta ostaseasca intretin psihicul "atletilor" aflati seara de seara in plin semi-maraton. Dar parca nici cele 20 de ture in jurul taberei nu au darul sa opreasca sportivii de la o miuta: iesenii contra celorlalti. Satisfactia, zimbetul schimonosit de evi