Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Puşcăriaşii nu mai vin la Tribunalul Caraş-Severin ca să iasă mai repede de după gratii

Publicat in Adevarul, sâmbătă 1 ianuarie 2011 ·

Cererile de întrerupere a pedepsei formulate de condamnaţii cărăşeni încarceraţi în Penitenciarul “Popa Şapcă” vor fi înaintate de acum încolo, potrivit noii legislaţii, instanţelor de judecată din Timişoara.

Odată cu intrarea în vigoare a Legii 202/2010, care are drept scop accelerarea soluţionării cazurilor, magistraţii de la Tribunalul Caraş-Severin au o viaţă mult mai uşoară, numărul dosarelor aflate pe rol reducându-se semnificativ. „Pe rolul Tribunalului Caraş-Severin se înregistrau foate des plângeri sau mai bine zis cauze prin care se solicita întreruperea executării pedepsei, cereri făcute de deţinuţi. Cauza, deşi nu avea un grad de complexitate foarte ridicat, putea fi întârziată de necesitatea aducerii inculpatului din penitenciar, de solicitarea dosarului şi de alte chestiuni procedurale. Prin noua lege se reglementează în mod strict că, o astfel de cerere poate fi introdusă doar la instanţa în raza căreia se află locul de deţinere. Deoarace în Caraş-Severin nu există niciun penitenciar, înseamnă că Tribunalul nu va mai putea fi sesizat cu cereri de întrerupere a pedepsei”, precizează judecătorul Rustin Ciasc, preşedintele Tribunalului Caraş-Severin.

Strămutare mai aproape de casă

O altă modificare importantă în Codul de Procedură Penală vizează cererile de strămutare a dosarelor. „Se ştie că, până în prezent, strămutarea se dispunea de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în mod aleatoriu, fără să existe vreun criteriu de teritorialitate. În prezent, în cazul admiterii unei cereri de strămutare, şi aş preciza şi faptul că pe viitor nu se mai poate admite decât prin sentinţă, nu prin încheiere, cauza va putea fi strămutată doar la o instanţă din interiorul aceleiaşi curţi de apel sau dintr-o curte de apel limitrofă. Se încearcă evitarea deplasării părţilor la distanţe foarte mari pe teritoriul ţării, astfel încât să se diminueze costu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum o ora
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 2 ore
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

Studenţi propalestinieni au ocupat mai multe campusuri universitare din Marea Britanie

HotNews acum 34 minute
Studenţi propalestinieni din Leeds, Newcastle şi Bristol au protestat în contextul demonstraţiilor violente din campusuri din SUA. Tinerii au instalat corturi în afara clădirilor universitare miercuri, în semn de protest împotriva războiului din Gaz

Medicul Dan Stamatiu care și-a ucis amanta din Ungaria și l-a rănit grav pe soțul acesteia va fi transferat în România. Este condamnat la închisoare pe viață

Libertatea acum 50 minute
Curtea de Apel Oradea a admis, marți, 30 aprilie, cererea autorităţilor judiciare din Ungaria şi a dispus transferarea într-un penitenciar din România a doctorului pneumolog orădean Dan Stamatiu, încarcerat în țara vecină, relatează eBihoreanul.

Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică” pentru a le face poftă de dulciuri

HotNews acum 2 ore
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardi

Război în Gaza, ziua 208. Portul temporar care va accelera fluxul de ajutoare, pe jumătate construit

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Armata Statelor Unite a construit până în prezent peste 50% din portul temporar amplasat în largul coastelor din Gaza pentru a accelera fluxul de ajutor umanitar, a anunțat miercuri Pentagonul. „Am finalizat în proporție de peste 50% am

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 4 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Un bărbat care și-a bătut concubina și a alungat-o s-a încuiat în casă cu cei doi bebeluși. Negocierile au eșuat, iat poliția a intervenit în forță

Adevarul acum 3 ore
Un bărbat din Bucureşti şi agresat concubina şi a alungat-o din locuinţa situată în Sectorul 5, rămănând încuiat în casă cu cei doi copii ai lor, de 4 luni. Negocierile au eşuat, echipa de asalt imobilizând bărbatul. ÎN urma intervenţiei, nimeni nu

Ipoteză șocantă în cazul șoferului fugar din Suceava: și-ar fi ucis intenționat cu mașina victima. Ce au găsit anchetatorii la percheziții

Adevarul acum o ora
Tânărul băut a acroșat cu mașina un pieton și s-a baricadat în casa sa la câteva sute de metri de locul accidentului.

Organe pentru transplant, transportate cu un avion SMURD de la Sofia la Iaşi

Mediafax acum 2 ore
Un avion SMURD Bombardier Learjet 75 a transportat o echipă medicală pentru transplant şi organele prelevate, din Bulgaria în România. În mai puţin de o oră, echipajul avionului a transportat echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplan

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

17°
joi

13°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/21°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°