Doar anul trecut, aproximativ 10.000 de români au ales să se trateze în străinătate. În 80% din cazuri, persoanele care au apelat la servicii medicale peste hotare au avut nevoie de intervenţii chirurgicale sau de investigaţii în regim de urgenţă.
Pentru persoanele care doresc să îmbine utilul cu plăcutul, turismul medical le oferă, prin definiţie, pe ambele: servicii medicale în cadrul unei minivacanţe all-inclusive. Cei care doresc un pachet complet de investigaţii pot beneficia de el într-un decor nou, la preţuri mai mari, egale sau mai mici decât cele din propria ţară.
Totuşi, majoritatea românilor care apelează la firmele de turism medical fac acest lucru pentru că au nevoie de intervenţii chirurgicale majore sau de investigaţii în regim de urgenţă. Pentru unii, tratamentul în străinătate reprezintă ultima şansă la viaţă, iar pentru alţii, siguranţa că vor beneficia de servicii de calitate, chiar şi cu costuri mai mari.
„Punem mare accent pe pachetele care includ investigaţii medicale, mai exact o scanare completă a functionalităţii organelor. Românii sunt din ce în ce mai bolnavi şi, din păcate, apelează la noi de obicei atunci când este prea târziu sau se mai poate face puţin", ne spune Răzvan Nacea, managing director la Seytour Medical
Tourism şi www.turism-medical.eu.
Pachete complete de servicii
Persoanele interesate de servicii medicale în afara ţării pot obţine informaţii de la firmele specializate, în funcţie de nevoile proprii. Astfel, ele pot solicita consultanţă în ceea ce priveşte ţara în care pot călători, spitalele disponibile, specializările medicale şi tratamentele sau investigaţiile pe care le pot face. În plus, aceste firme se ocupă de formalităţi precum procurarea paşaportului, a biletului de avion, asigurarea cazării, a transferurilor de la aeroport la hotel şi la clinică, precum şi punerea