Slujba de înmormântare a lui Toni s-a ţinut în biserica Sfântul Vasile din sectorul 6, acolo unde actorul obişnuia să cânte, alături de cor, la zilele de Sărbătoare.
Cu privirea fixă, înmuiată în lacrimi, Ion Tecuceanu îşi mângâie fiul pe creştet.
În capela mică, străjuită de coroane de flori nimeni nu îndrăzneşte să tulbure în vreun fel momentele de pace dintre cei doi.
O oră mai târziu, la 12.00, capela s-ar fi umplut de lume care ar fi vrut ceva de la Toni: să-i pună o floare, lângă pălăria de pe genunchi, să-i aprindă o lumânare lângă crucea pe care sunt socotiţi cei 38 de ani de viaţă sau o imagine din ultima reprezentaţie a actorului.
Din biserică, se aude cântecul de „La mulţi ani“ pentru toţi cei ce poartă numele Sfântului Ion.
Dacă Toni ar fi trăit, probabil că şi el i-ar fi cântat tatălui, tot din corul bisericii, pentru că obişnuia să meargă la slujbă în zilele de sărbătoare.
„Era un om foarte credincios. Nu lipsea de la slujbe şi-mi aducea mereu cărţi de religie ca să le citesc“, povesteşte Paulina Leca, femeia care-l ştie demult pe Toni, prieten cu fii săi.
Fiecare şi-l aduce aminte pe actor în felul său.
Alex Vasilache, solistul trupei Jukebox de la Cronica Cârcotaşilor îl ştie doar ca pe tip vesel. „L-am cunoscut acum patru ani când a venit la Cronică. Era plin de viaţă şi tot timpul pus pe şotii“, spune Alex.
Ultimul salut
Paul, frate cu opt ani mai mic decât Toni stă în faţa capelei primind, inert îmbrăţişările şi cuvintele de îmbărbătare.
„Nu am acum o amintire cu el, mi-e greu“, reuşeşte să spună înainte ca lacrimile să-i scalde din nou ochii.
Îşi aminteşte doar ultimul salut fugitiv, care avea să devină adio-ul.
Locuiau în acelaşi bloc, la un etaj diferenţă.
În acea ultimă zi, Toni ieşea grăbit din scara blocului, pentru că-l aştepta taxiul, Paul
